Istoria cupelor Roland Garros de la Paris

  • 11 Iunie 2018 09:20
Istoria cupelor Roland Garros de la Paris

Ridicarea trofeului este momentul emblematic al oricărei competiții, la care visează orice jucător. Etapa finală a turneului de Grand Slam, Roland Garros de la Paris are rezervate două trofee: cel de la masculin – Cupa Muschetarilor (Coupe des Mousquetaires) și cel de la feminin – Coupe Suzanne Lenglen.

Decernate câștigătorilor încă din 1953, aceste trofee au evoluat în tandem cu prestigiul turneului. Adevărate opere de artă, designul lor poartă semnătura bijutierilor Mellerio dits Meller, artiști faimoși ai Parisului încă din secolul al XVII-lea.

Cupa muschetarilor în formatul actual este decernată câștigătorului de la categoria simplu masculin încă din 1981. Acesta a fost realizată ca un omagiu pentru Cei Patru Muschetari al tenisului francez: Jean Borotra, Jacques Brugnon, Henri Cochet and René Lacoste. În perioada 1927+1932, aceștia au adus glorie francezilor prin cele șase victorii obținute în Cupa Davis. Trofeul are o mărime de 40 de centimetri și cântărește 10 kilograme, iar materialul din care este realizat este argintul.

Câștigătoarea finalei de simplu feminin ridică deasupra capului Cupa Suzanne Lenglen, realizată în 1979. La rândul ei, acest trofeu este un omagiu adus jucătoarei franceze Suzanne Lenglen care a câștigat turneul de la Roland Garros de șase ori, iar stilul său elegant și modern a inspirat multe generații. Cupa este realizată din argint și cântărește aproape 5 kilograme și jumătate.

De precizat este faptul că niciun câștigător de la Roland Garros nu pleacă acasă cu trofeul, aceștia primind doar o replică. Trofeele originale rămân în custodia Federației Franceze de Tenis, fiind expuse la muzeu.

Amintim că, jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câștigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Șlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.

Sursa: historia

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Administrația Trump a concediat peste 97% dintre angajații USAID. Câți funcționari au mai rămas și cu ce se vor ocupa

Administrația Trump a concediat peste 97% dintre angajații USAID. Câți funcționari au mai rămas și cu ce se vor ocupa

830 de milioane de metri cubi de gaze au fost cumpărate de Energocom de pe piața europeană în perioada aprilie-decembrie 2024. Care a fost prețul de achiziție

830 de milioane de metri cubi de gaze au fost cumpărate de Energocom de pe piața europeană în perioada aprilie-decembrie 2024. Care a fost prețul de achiziție

În jur de 1300 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut dreptul de a lucra în Bulgaria, în 2024

În jur de 1300 de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut dreptul de a lucra în Bulgaria, în 2024

O femeie condamnată la închisoare a fugit din sala de judecată înainte de a fi încătușată. Ce infracțiune a comis aceasta

O femeie condamnată la închisoare a fugit din sala de judecată înainte de a fi încătușată. Ce infracțiune a comis aceasta

Cele 1500 de companii românești din Republica Moldova au circa 12.000 de angajați. Natalia Bejan: „Invest Moldova pune România în capul listei pentru investiții bilaterale, în 2025”

Cele 1500 de companii românești din Republica Moldova au circa 12.000 de angajați. Natalia Bejan: „Invest Moldova pune România în capul listei pentru investiții bilaterale, în 2025”

Cine sunt cei 13 candidați admiși la interviul pentru funcția de director al ANRE

Cine sunt cei 13 candidați admiși la interviul pentru funcția de director al ANRE

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Arhivă Radio Chișinău