Israelul propune un plan de dezvoltare pentru Fâșia Gaza. Hamas va trebui să promită o „stare de pace și fără violențe pe termen lung”

  • 13 Septembrie 2021 10:29
Israelul propune un plan de dezvoltare pentru Fâșia Gaza. Hamas va trebui să promită o „stare de pace și fără violențe pe termen lung”

Șeful diplomației israeliene, Yair Lapid, a prezentat duminică un proiect care vizează „ameliorarea” condițiilor de trai ale palestinienilor în Fâșia Gaza în schimbul unei promisiuni din partea mișcării Hamas, aflată la putere în această enclavă palestiniană, de a da dovadă de reținere, transmite AFP.

„Prea mult timp singurele două opțiuni au fost a cuceri Fâșia Gaza sau violențe la nesfârșit. Or, acestea sunt două opțiuni greșite”, a declarat Lapid, care a prezentat inițiativa sa numită „Economie în schimbul securității”, în cadrul unei conferințe de presă la Ierusalim, transmite Agerpres. 

Ministrul israelian al apărării a propus un plan în două etape, care exclude eventuale negocieri cu Hamas, mișcare considerată drept „teroristă” de către Israel.

Într-o primă fază „vor fi reparate liniile electrice, conectat gazul și construită o uzină de desalinizare a apei” în Fâșia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub blocada israeliană de peste 15 ani și unde energia electrică este livrată în medie doar 12 ore pe zi.

În schimb, islamiștii Hamas vor trebui să promită o „stare de pace și fără violențe pe termen lung”, a adăugat Yair Lapid, care a mai precizat că în caz de violență, Israelul va riposta „mai puternic decât în trecut”.

Într-o a doua etapă, ar urma să fie construite o „legătură rutieră” între Fâșia Gaza și Cisiordania și o nouă zonă industrială. De altfel, în Cisiordania se află sediul Autorității Palestiniene, care este condusă de Mahmoud Abbas.

Începând din 2008, între Israel și mișcarea palestiniană Hamas au avut loc patru conflicte militare.

Planul israelian „nu se va putea realiza fără angajamentul partenerilor noștri egipteni” și va avea nevoie de sprijin financiar în special din partea SUA, a Uniunii Europene și a „țărilor din Golf începând cu Emiratele Arabe Unite”, a mai subliniat ministrul Yair Lapid.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău