Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru atacuri cu drone
-
13 Septembrie 2021 08:01
Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a acuzat duminică Iranul că antrenează la o bază aeriană de lângă orașul Isfahan miliții din Yemen, Irak, Siria și Liban, pe care le învață să folosească drone cu „rază de acțiune de mii de kilometri”, relatează agențiile Reuters și EFE, preluate de Agerpres.
Potrivit Times of Israel, ministrul a prezentat și o fotografie din satelit a presupusei baze iraniene care ar fi folosită pentru a antrena milițiile proiraniene pentru a opera drone avansate.
Potrivit Israelului, SUA și Marii Britanii, iranienii se află în spatele atacului cu dronă comis la sfârșitul lunii iulie în Marea Arabiei asupra petrolierului Mercer Street, operat de o companie israeliană, atac soldat cu moartea a doi membri ai echipajului, între care un român.
O astfel de dronă ar fi fost utilizată și în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un atac asupra trupelor americane de pe aeroportul irakian Erbil.
Iranul a dezvoltat un „terorism indirect” care-l ajută să-și atingă obiectivele economice, politice și militare, a spus Benny Gantz la conferința anuală a Institutului Internațional pentru Luptă împotriva Terorismului de la Universitatea Reichman.
Potrivit ministrului israelian, drone fabricate în Iran sunt distribuite în Yemen, Irak, Siria și Liban, unde Teheranul are relații apropiate cu miliții șiite și grupări armate satelit. În plus, Iranul încearcă să transmită cunoștințe tehnice necesare producerii de drone și în Fâșia Gaza, unde are legături cu organizațiile islamiste Hamas și Jihadul Islamic, a acuzat ministrul israelian al apărării.
Benny Gantz a subliniat că natura terorismului s-a schimbat în ultimii 20 de ani, de la organizații mici la adevărate „armate ale terorii”, care profită de țări cu o guvernare slabă, precum Liban sau Afganistan. Astfel de drone cu explozibili, fără pilot, facilitează operațiuni teroriste, fără a mai fi nevoie de deturnarea unui avion, a menționat ministrul, citat de Times of Israel.
„În viitorul apropiat, națiunile slabe, aflate în criză, vor continua să servească drept fiefuri pentru armatele terorismului. Prin urmare, obiectivele contraterorismului trebuie să fie să fie dezvoltarea serviciilor de informații și a capacităților ofensive, eliminarea țintită a unor figuri-cheie și dezvoltarea și consolidarea sistemelor care combină apărarea aeriană cu apărarea teritorială”, a spus Benny Gantz.