Israel: Un tribunal a dispus eliberarea manifestanților anti-Netanyahu

  • 28 Iunie 2020 12:24
Israel: Un tribunal a dispus eliberarea manifestanților anti-Netanyahu

Un tribunal israelian a decis duminică eliberarea a trei membri ai mișcării pro-democrație și anti-corupție Drapelele Negre, criticând poliția pentru că i-a ținut în detenție începând de vineri, transmite dpa, preluat de Agerpres.

''Nu cred că este necesară plasarea vreunei condiții pentru eliberarea acuzaților. Dreptul de a demonstra este un drept fundamental într-un regim democratic'', a spus judecătoarea Orna Sandler-Eitan.

Poliția le ceruse protestatarilor să respecte unele condiții pentru eliberarea lor, printre care promisiunea că nu vor intra în Ierusalim timp de 15 zile.

Cei trei demonstranți eliberați duminică sunt generalul de brigadă în rezervă Amir Haskel, fost șef al Forțelor aeriene israeliene, Gil Danieli și Saadi Ben Sheetrit. Ei fuseseră arestați vineri pentru că au protestat în fața reședinței premierului Benjamin Netanyahu.

Mii de israelieni au manifestat și sâmbătă, inclusiv în fața reședinței lui Netanyahu. Liderii opoziției israeliene au susținut pe Twitter că arestările au fost motivate ''politic'', în timp ce ministrul securității interne Amir Ohana a afirmat că detențiile au fost justificate.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
23,29
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău