Israel | Polița a arestat 12 persoane care protestau împotriva lui Benjamin Netanyahu

  • 02 August 2020 11:47
Israel | Polița a arestat 12 persoane care protestau împotriva lui Benjamin Netanyahu

Poliția din Israel a arestat, duminică la primele ore, 12 protestatari care au refuzat să încheie un protest împotriva premierului Benjamin Netanyahu, a declarat un purtător de cuvânt, conform dpa, citat de Agerpres.

Un comandant adjunct din zona Ierusalimului, Ofer Schumer, a spus că poliția a folosit o "forță rezonabilă" împotriva câtorva protestatari care au refuzat părăsească strada din fața reședinței oficiale a lui Netanyahu până duminică dimineață la 2 a.m. (23:00 GMT sâmbătă).

Dar un protestatar, Gil Barda, a declarat pentru dpa că intervenția poliției a fost excesiv de "agresivă" atunci când mulțimile care au refuzat să plece au fost împinse departe.

Peste 10.000 de israelieni s-au adunat sâmbătă în fața reședinței oficiale a premierului la Ierusalim, în ceea ce a fost poate cel mai masiv protest din Orașul Sfânt din ultima perioadă. Protestul a avut loc într-o nouă zi de manifestații, din ce în ce mai masive, în toată țara.

Mesajele manifestanților au variat, de la cele politice la cele economice, unele fiind axate mai mult pe procesul de corupție împotriva premierului de lungă durată al țării, acuzat de fraudă, luare de mită și abuz de încredere și a cărui plecare din funcție este cerută, deși Netanyahu neagă toate acuzațiile, iar altele denunțând un management iresponsabil al pandemiei și al crizei economice ulterior. Premierul în vârstă de 70 de ani este acuzat, printre altele, de relaxarea prematură a măsurilor de izolare pentru a preveni răspândirea virusului și de o lipsă de pregătire pentru un eventual al doilea val.

Șomajul în țară este acum de peste 20% din cauza reducerilor în activitate determinate de pandemie.

Un grup de activiști ai Likud, partidul lui Netanyahu, s-a strâns la câțiva metri de manifestația anti-guvernamentală, despărțiți de un gard și de un cordon de poliție, exclamând mesaje în apărarea premierului. "Suntem aici pentru a-l apăra pe premier și democrația, pentru că Benjamin Netanyahu și Likud au câștigat la urne. Au încercat prin justiție, au încercat la alegeri și, întrucât nu au putut, acum ies în stradă, dar nici aici nu vor reuși", a declarat pentru EFE o apărătoare a șefului guvernului

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău