Isaac Herzog este noul președinte al Israelului
-
02 Iunie 2021 14:05
Parlamentul israelian l-a ales miercuri pe Isaac Herzog, politician de centru-stânga, ca președinte al țării. Acesta îl va succeda pe Reuven Rivlin, transmite DIGI24.ro.
Herzog a învins-o la votul din Parlament pe candidata rivală Miriam Peretz, educatoare și mamă a doi ofițeri de infanterie israelieni uciși în luptă, potrivit sursei citate.
„Trebuie să apărăm poziția internațională a Israelului și bunul său nume în familia națiunilor, să luptăm cu antisemitismul și cu ura față de Israel și să păstrăm stâlpii democrației noastre”, a declarat Herzog, după votul parlamentarilor israelieni.
Acesta a obținut 87 de voturi, față de cele 26 obținute de contracandidata sa.
Isaac Herzog este avocat, s-a născut la Tel Aviv și a fost implicat mult timp în politică. El a devenit în 2018 președinte al organizației de ajutor Agenția Evreiască, ce se ocupă de imigrația spre Israel, printre altele. Tatăl său, Chaim Herzog, a ocupat funcția de președinte al Israelului între 1983 și 1993. Acesta a servit și ca ambasador al țării sale la Națiunile Unite.
Herzog va prelua pe 9 iulie această funcție, în mare parte onorifică.