Ironia sorții, în Găgăuzia: Premii pentru familiile copiilor care ÎNCĂ mai vorbesc limba găgăuză

  • 12 Ianuarie 2019 16:12
Ironia sorții, în Găgăuzia: Premii pentru familiile copiilor care ÎNCĂ mai vorbesc limba găgăuză

Autoritățile locale din satul Avdarma, autonomia găgăuză, au decis să stimuleze financiar locuitorii să vorbească limba găgăuză, în condițiile în care tot mai puțini copii o cunosc. Astfel, mai puțin de 10% din elevii unei clase din acest sat pot comunica în găgăuză.

Inițiativa a venit din partea deputatei din autonomie Elena Caramit. Astfel, familiile copiilor de clasa întâia care vor putea comunica în limba găgăuză vor primi câte zece mii de lei, potrivit unei informații publicate pe pagina web a localității Avdarma.

Decizia a fost luată în contextul în care, potrivit Elenei Caramit, tot mai puțin copii cunosc limba găgăuză, astfel încât în 2017 doar 3 elevi de clasa întâia din 35 puteau vorbi în această limbă.

„Necunoașterea limbii găgăuze de copii este considerată drept una din cele mai principale probleme pentru conservarea și dezvoltarea limbii găgăuzilor și, respectiv a Găgăuziei ca autonomie”, se menționează în comunicat

Autoritățile explică această situație prin faptul că în familiile găgăuzilor nu se vorbește limba găgăuză.

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău