Iranul susține că e dispus să deschidă Strâmtoarea Ormuz. Condițiile preliminare puse de Teheran

  • 16 Martie 19:22
Iranul susține că e dispus să deschidă Strâmtoarea Ormuz. Condițiile preliminare puse de Teheran

Iranul s-a declarat dispus să deschidă Strâmtoarea Ormuz, însă cu anumite condiții, conform unui comunicat parafat de Mojtaba Khamenei și distribuit de agenția de presă iraniană Tasnim, asociată cu Gărzile Revoluționare Islamice.

Conform comunicatului care-l citează pe noul lider suprem al Iranului, Teheranul trebuie să-și mențină capacitatea de a închide și deschide Strâmtoarea Ormuz în orice moment, transmite Digi24

Printre condițiile preliminare menționate se numără ridicarea sancțiunilor occidentale impuse Iranului, închiderea bazelor americane din Orientul Mijlociu, returnarea activelor înghețate și dezvoltarea comerțului în regiune în afara dolarului.

Informația vine în contextul în care președintele american Donald Trump a făcut presiuni asupra Chinei și NATO pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece o cincime din producția mondială de țiței și gaze.

Totodată, ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a afirmat că Strâmtoarea Ormuz este „închisă pentru dușmanii noștri”.

„După 15 zile de război, au apelat la alții pentru a asigura securitatea Strâmtorii Ormuz, apelând la cei pe care îi considerau dușmani până ieri”, a declarat Araghchi.

„Ei cer altor țări să vină și să îi ajute, astfel încât strâmtoarea să rămână deschisă. Din perspectiva noastră, strâmtoarea este deschisă, dar este închisă pentru dușmanii noștri, închisă pentru cei care au comis această agresiune lașă împotriva noastră și pentru aliații lor”.

Acesta a adăugat că atacurile SUA-Israel au declanșat „un război pe care inamicul l-a început cerând capitularea necondiționată”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
19,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:85 %
Vint:1,51 m/s
Sun
20
Mon
19
Tue
22
Wed
23
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău