ÎPS Petru va oficia Slujba de Înviere la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul capitalei

  • 04 Mai 13:10
ÎPS Petru va oficia Slujba de Înviere la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din centrul capitalei

„Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși în acest an slujba de Înviere la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe Ștefan cel Mare și Sfânt, din Chișinău. Cu această ocazie, sunt așteptați toți credincioșii care vor să participe la Sfânta Liturghie, pentru a ne bucura împreună de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, anunță Mitropolia Basarabiei.

„Înainte de slujbă, Mitropolitul Petru al Basarabiei, alături de o delegație a Centrului Eparhial Chișinău, va participa la procesiunea de primire a Sfintei Lumini, care va avea loc la Aeroportul Internațional Chișinău, în jurul orei 20:00.

Ulterior, delegația condusă de Înaltpreasfințitul Petru se va îndrepta spre Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989, Nr. 161, și o va împărți preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune.

Lumina Sfântă va ajunge la credincioșii din Republica Moldova cu o cursă avia specială, pusă la dispoziție de Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. 

Credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire. La eveniment, pe lângă oficiali și reprezentanți ai autorităților statului, sunt așteptați reprezentanții mass-media.”, transmite comunicatul Mitropoliei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău