Ion Tăbârță: Există riscul privind utilizarea în campania electorală a resurselor administrative pentru a spori scorul electoral al lui Igor Dodon. În condiții de pandemie, acest lucru poate fi determinant pentru rezultatele alegerilor
-
02 Octombrie 2020 13:28
În Republica Moldova a început astăzi oficial campania electorală pentru alegerile prezidențiale care se vor desfășura la 1 noiembrie. Deocamdată au fost înregistrați șase candidați, iar în privința altor doi urmează să decidă zilele următoare Comisia Electorală Centrală, în timp ce un alt pretendent este în litigiu în urma refuzului de a fi înregistrat.
Potrivit Codului electoral, odată cu începerea campaniei, cetățenii și concurenții electorali au dreptul să supună discuțiilor libere programele electorale și să facă agitație.
Comisia Electorală Centrală a chemat astăzi concurenții și instituțiile mass-media să desfășoare o campanie electorală în strictă conformitate cu prevederile legislației, iar funcționarii electorali să activeze corect și profesionist.
Pentru scrutinul din 1 noiembrie CEC a decis deschiderea a 2143 de secții de votare, dintre care 139 peste hotare și 42 de secții pentru alegătorii din stânga Nistrului. Secretarul Comisiei, Maxim Lebedinschi a comunicat pentru radio Chișinău că în zilele următoare urmează să fie finalizată și procedura de creare a birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Perioada dinaintea campaniei a fost marcată de acuzații și contestații ale opoziției în privința unor decizii ale CEC precum cele legate de deschiderea secțiilor în afara țării și pentru alegătorii din stânga Nistrului. Opoziția consideră că autoritatea electorală a favorizat guvernarea și a atenționat în mai multe rânduri în privința riscului de fraudare a alegerilor.
În această campanie se prefigurează doi lideri - Igor Dodon, de centru stânga și Maia Sandu, de centru-dreapta, a comentat pentru Radio Chișinău, analistul politic Ion Tăbârță. Totodată, în opinia expertului, incertitudinile sunt legate de modul cum va influența situația pandemică alegerile și de riscul fraudării acestora.
„Există acest risc, destul de vizibil, din partea actualelor autorități, de a folosi pârghiile administrative pentru a spori scorul electoral al lui Igor Dodon. În condiții de pandemie, această utilizare a resurselor administrative poate fi determinantă pentru rezultatul alegerilor”, a declarat expertul.
Până în prezent au fost înregistrați șase candidați, iar în privința altor doi urmează să fie luată o decizie zilele următoare. Este încă în litigiu dosarul liderului Pro-Moldova Andrian Candu, a cărui înregistrare a fost refuzată de CEC.
Alți patru pretendenți au renunțat la înscrierea în cursă, invocând probleme în procesul de colectare a semnăturilor.
La alegerile prezidențiale din 2016 au fost înregistrați 12 candidați. Trei dintre ei s-au retras ulterior din cursă.