Regiunea transnistreană  și-a autoproclamat independența la 2 septembrie 1990, la scurt timp după ce legislativul de la Chișinău a adoptat, la 23 iunie același an, declarația de suveranitate a Republicii Moldova.

Câțivadeputați din fostul Soviet Suprem al Moldovei, încă sovietice la acea vreme, au respins inițiativele de adoptare a limbii române ca limbă de stat, s-au retras la Tiraspol, au proclamat independența regiunii și au acuzat Chișinăul că intenționează să unească Republica Moldova cu România.

În anul 1992, criza transnistreană a degenerat în război, care a durat câteva luni, soldându-se cu pierderea a sute de vieți omenești. În acest război, separatiștii au fost susținuți deschis de armata a 14-a a Federației Ruse aflată în regiune. Unități militare ruse și muniții ale acestora continuă să se afle și astăzi pe teritoriul din stânga Nistrului.

Ulterior, au existat mai multe tentative de reglementare a conflictului transnistrean, dar niciuna nu a condus la soluționarea definitivă a acestuia. Regimul de la Tiraspol continuă să vorbească despre Transnistria ca despre un stat independent și nu exclude o posibilă unire cu Federația Rusă. În același timp, Chișinăul optează pentru reintegrarea țării și acordarea unui statut special regiunii din stânga Nistrului.

La Tiraspol, data de 2 septembrie a fost marcată și cu o paradă militară, la care au participat peste 1.200 de militari și cadeți, potrivit presei din regiune. Ziua a început cu depuneri de flori de către oficiali, în frunte cu șeful nerecunoscut al administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, fiind arborat drapelul Federației Ruse alături de cel al regiunii separatiste.

După 29 de ani de la autoproclamarea așa-numitei rmn, rezolvarea conflictului pare și mai îndepărtată, iar cheile reglementării transnistrene sunt tot la Moscova, consideră expertul Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control. De asemenea, potrivit expertului, și guvernările de la Chișinău nu au avut o abordare corectă, care ar fi permis identificarea unei soluții viabile.

"Ne-am îndepărtat astfel încât practic între noi astăzi este o prăpastie. Este nevoie de promovarea unor politici multilaterale pe diferite dimensiuni, dar principalul este zădărnicirea intereselor Federației Ruse față de acest teritoriu. Evoluția situației din ultimii 20 de ani confirmă: cu cât mai agresivă devine politică externă a FR, cu atât mai mare este interesul față de acest teritoriu. Guvernările de până acum au mers pe calea de a îmblânzi Moscova, în loc să caute căile juridice pentru a demonstra politica agresivă și neechitabilă a Federației Ruse", a spus Ion Leahu.

În prezent, negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean se desfășoară în formatul 5+2, în care Chișinăul și Tiraspolul au statut de părți implicate în conflict; Rusia, Ucraina și OSCE – de mediatori, iar Statele Unite și Uniunea Europeană – de observatori. Negocierile însă nu s-au soldat deocamdată cu rezultate, iar în ultimii ani par să fi intrat în impas.