Ion Chicu preia mesajul Partidului Socialiștilor și al lui Igor Dodon: Parlamentul s-a discreditat și trebuie dizolvat

  • 06 Iulie 2020 09:19
Ion Chicu preia mesajul Partidului Socialiștilor și al lui Igor Dodon: Parlamentul s-a discreditat și trebuie dizolvat

Premierul Ion Chicu a criticat dur, în această dimineață, partidele parlamentare care boicotează ședințele parlamentului și, respectiv, împiedică angajarea răspunderii guvernului pe cele 4 proiecte de lege care prevăd inclusiv rectificarea bugetului.

În acest context, Ion Chicu a aruncat vina pentru criza economică pe aceste partide, susținând că în actuala situație Parlamentul s-a discreditat și trebuie dizolvat. Astfel, premierul care se declară tehnocrat, preia mesajul Partidului Socialiștilor și al președintelui Igor Dodon, care, de asemenea se pronunță pentru alegeri anticipate.

El a adus critici în special președintei PAS Maia Sandu, principalul potențial contracandidat al lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale din toamnă, menționând că astfel blochează și asistența de 100 de milioane de euro din partea UE.

Amintim că opoziția parlamentară a blocat de două ori săptămâna trecută ședințele Parlamentului, la care Guvernul urma să-și angajeze răspunderea. Opoziția a cerut ca inițiativele respective să fie adoptate prin procedura obișnuită și în mod democratic, adică să fie examinate în Legislativ.

Următoarea ședință este preconizată pentru astăzi la ora 14.00. Ion Chicu a declarat că în funcție de situație va decide acțiunile ulterioare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău