Ion Chicu | Au fost votate toate legile care se regăsesc în noul memorandum cu FMI

  • 02 Martie 2020 10:54
Ion Chicu | Au fost votate toate legile care se regăsesc în noul memorandum cu FMI

Consiliul de Directori al Fondului Monetar Internațional urmează să se convoace pe 11 martie într-o ședință, la care urmează să fie aprobată „finalizarea cu succes” a programului curent cu Republica Moldova” și ultima tranșă din programul 2016-2020, inclusiv cu componenta financiară – în jur de 20 de milioane de dolari.

Totodată, autoritățile de la Chișinău anunță că au fost votate în lectură finală toate legile care se regăsesc în noul memorandum cu FMI, transmite IPN.

După ședința conducerii de vârf a țării, premierul Ion Chicu a declarat că au fost votate în lectură finală toate legile care se regăsesc în noul memorandum cu FMI. „Republica Moldova a îndeplinit așa-numitele condiții preventive, stabilite în cadrul negocierilor cu misiunea FMI, care fost în Republica Moldova acum aproape o lună. Toate condițiile sunt îndeplinite. Ați observat că nu este niciuna care ar prevedea majorări de taxe, tăieri de salarii sau alte acțiuni contrar intereselor Republicii Moldova”, a notat șeful executivului.

Premierul a mai spus că mai multe proiecte au fost aprobate de Guvern și urmează să fie examinate în legislativ. Printre acestea se numără și inițiativa care prevede repartizarea profitului Băncii Naționale a Moldovei în bugetul de stat. Premierul a menționat că acest proiect de lege a fost discutat cu reprezentanții FMI și ei au dat acordul ca BNM să acorde 50% din profit Guvernului, în sens final să existe o povară financiară mai redusă cu privire la deservirea ce reiese din garanțiile emise de Guvern urmare a furtului miliardului în 2014.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
22,74
Ploaie moderată
Umiditate:71 %
Vint:3,98 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău