Ion Ceban: Nimeni din cei care se află în funcții la Piața Centrală nu trebuie să rămână

  • 31 Ianuarie 2020 11:54
Ion Ceban: Nimeni din cei care se află în funcții la Piața Centrală nu trebuie să rămână

Primarul general Ion Ceban susține că la Piața Centrală trebuie făcute controale și audituri.

„Avem un audit intern care ne dezvăluie un dezastru total care se întâmplă acolo. Pe de altă parte, vrem să fie și un audit extern în urma căruia să găsim și alte soluții pe care le putem aplica în raport cu Piața Centrală”, a declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, la Moldova 1, transmite IPN.

Potrivit edilului, nimeni din cei care se află acum în funcții la Piața Centrală nu trebuie să rămână, având în vedere „dezastrul care se produce pe teritoriul pieței, la neîncasările pe care le are municipalitatea în acest sens, la faptul că avem și trotuare privatizate pe teritoriul pieței”.

Ion Ceban declară că pentru toate aceste ilegalități trebuie să răspundă cineva. Primăria poate să sesizeze organele de drept, restul ține de competența ultimelor.

Acum două zile, într-o conferință de presă, consilierii municipali ai Partidului Acțiune și Solidaritate au acuzat că Lilia Buștiuc, șef adjunct la Piața Centrală, cheltuie abuziv banii publici. Potrivit președintelui fracțiunii PAS în CMC, Vasile Grădinaru, ilegalitățile sunt tolerate, iar primarul Ion Ceban nu își dorește o reformă autentică la Primărie, ci doar să-și așeze oamenii loiali în funții.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
16,75
Ploaie ușoară
Umiditate:93 %
Vint:2,5 m/s
Sat
16
Sun
19
Mon
20
Tue
17
Wed
19
Arhivă Radio Chișinău