Investiții de circa 2 milioane de euro, la Universitatea Tehnică a Moldovei. 10 laboratoare au fost modernizate cu sprijinul UE

  • 19 Iulie 2021 12:11
Investiții de circa 2 milioane de euro, la Universitatea Tehnică a Moldovei. 10 laboratoare au fost modernizate cu sprijinul UE

Uniunea Europeană, prin intermediul Băncii Europene de Investiții, susține educația și cercetarea în domeniul horticol. În cadrul proiectului Livada Moldovei, Universitatea Tehnică (UTM) a beneficiat de finanțare în valoare de 2 milioane de euro, mijloace care au fost investite în modernizarea a 10 laboratoare din cadrul instituției de învățământ. Astfel, studenții Facultății Tehnologia Alimentelor și Facultății Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi au acum la dispoziție echipamente care le oferă un cadru optim pentru studiere, dezvoltarea aptitudinilor în timpul cursurilor practice, dar și cercetare de profil.

Desigur, este un beneficiu pentru studenți și nu numai pentru studenți, ci și pentru cadrele didactice, pentru cercetătorii noștri, dar și în general pentru industrie. Aceste echipamente permit atât studenților valorificarea lor și îmbunătățirea studiilor, propriu-zis, dar și facilitează colaborarea cu mediul de afaceri prin diferite proiecte împreună cu ei, pentru dezvoltarea segmentului respectiv”, a declarat Vladislav Reșitca, prorector al Universității Tehnice a Moldovei.

Prin intermediul finanțării puse la dispoziție de către Banca Europeană de Investiții, a fost procurat mobilier pentru cinci laboratoare, articole din sticlă, precum și echipamente și reactivi chimici pentru șase laboratoare. O parte din cele 2 milioane de euro a fost destinată izolației termice, prin schimbarea ferestrelor Facultății Tehnologia Alimentelor. Totodată, a fost reparat amfiteatrul aceleiași facultăți.

Printre analizele care vor fi efectuate în cele 10 laboratoare renovate, se numără analiza sanitaro-igienică a calității apei și aerului, controlul microbiologic al solului, precum și controlul igienic al ambalajelor. Studenții vor cerceta, de asemenea, indicii fizico-chimici de calitate a produselor horticole proaspete și vor studia procesul de limpezire a sucurilor, de fierbere a gemurilor sau de fabricare a sosurilor.

Când am venit la Universitatea Tehnică să fac studii la ciclul I, licență, nu aveam așa laboratoare și întotdeauna când citeam diferite articole și vedeam ce cercetări se fac în lume ni se părea că niciodată nu o să ajungem și noi la acest nivel. Dar acum, avem și noi posibilitatea să lucrăm cu echipamente de cercetare de o înaltă performanță și datorită acestor echipamente putem să fim competitivi și în publicarea articolelor internaționale”, a declarat Alexandra Savcenco, doctorandă la UTM.

Prin suportul oferit, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții încurajează progresul în domeniul cercetării, astfel încât calitatea studiilor în domeniul horticol să fie racordată la standardele europene.

„Investițiile în infrastructură, laboratoare și utilaje moderne sunt extrem de importante pentru a forma specialiști buni, care să implementeze tehnologii noi și să contribuie la dezvoltarea sectorului horticol. Este, de fapt, o investiție în viitorul acestui domeniu”, a declarat Alberto Carlei, șeful oficiului BEI în Republica Moldova.

Până în prezent, în cadrul proiectului Livada Moldovei al Băncii Europene de Investiții, 10 instituții de învățământ care pregătesc specialiști în domeniul horticol au beneficiat de finanțări de circa 11,4 milioane de euro.

Proiectul Livada Moldovei este o linie de credit în valoare de 120 de milioane de euro, destinată investițiilor întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul horticol. 10% din această sumă, adică 12 milioane de euro, sunt prevăzute pentru investiții publice ale Guvernului Republicii Moldova în educație și cercetare pentru dezvoltarea și fortificarea sectorului horticol. Contractul de finanțare dintre BEI și Guvern a fost semnat în iulie 2014, iar proiectul a fost lansat oficial în iulie 2016.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău