Într-un mic sat din Spania, Anul Nou a venit, pe 31 decembrie, la prânz

  • 01 Ianuarie 2020 10:57
Într-un mic sat din Spania, Anul Nou a venit, pe 31 decembrie, la prânz

Într-un mic sat din Spania, rezidenții au început un nou deceniu marți la prânz. Care a fost însă motivul? Bat ceasurile din Villar de Corneja mai repede decât cele din Bilbao sau Barcelona?

Motivul este simplu: cei 30 de rezidenți ai acestei mici comunități situată la vest de Madrid, majoritatea în vârstă de peste 80 de ani, nu vor să rămână treji până la miezul nopții și, prin urmare, au decis să sărbătorească trecerea în noul an cu 12 ore mai devreme, scrie hotnews.ro.

Această celebrare timpurie are deja o tradiție îndelungată. Potrivit Agerpres, locuitorii din Villar de Corneja ciocnesc paharele de șampanie la ora 12 ziua începând din 2004.
 
Vizitatorii s-au alăturat și ei petrecerii de Revelion de la prânz: alături de rezidenți, ei s-au adunat marți în piața satului și urmând tradiția Anului Nou spaniol, au mâncat 12 boabe de strugure, reprezentând fiecare o lună a anului viitor, apoi și-au urat un "An Nou fericit".

La fel ca alte sate din Spania, Villar de Corneja suferă de pe urma exodului populației spre zonele urbane, în condițiile în care tinerii s-au mutat la oraș, iar natalitatea a scăzut. În anii '50, Villar de Corneja avea încă câteva sute de locuitori.
 

 

 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:1,54 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău