Într-un editorial, Heiko Maas mulțumește Europei pentru contribuția sa la reunificarea Germaniei

  • 02 Noiembrie 2019 11:31
 Într-un editorial, Heiko Maas mulțumește Europei pentru contribuția sa la reunificarea Germaniei

Ministrul de externe german Heiko Maas le-a mulțumit europenilor pentru contribuția lor la reunificarea Germaniei și a făcut apel la o mai mare solidaritate în rândul națiunilor europene, într-un editorial care urmează să fie publicat sâmbătă în 26 de țări, informează dpa, preluat de Agerpres.

La 9 noiembrie, Germania marchează 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, care a dat un impuls procesului care s-a încheiat în cele din urmă cu reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990.

"Unitatea Germaniei a fost cadoul Europei pentru Germania. Iar acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul unui secol în care Germania a provocat o suferință inimaginabilă acestui continent", a scris Maas în editorialul său.

Toamna lui 1989 a arătat ce poate face Europa când gândește dincolo de frontierele naționale, în contextul în care criza euro, Brexitul și disputele pe tema refugiaților au creat noi fisuri, a continuat șeful diplomației germane, apreciind că Europa poate supraviețui provocărilor globale precum globalizarea și schimbarea climatică doar dacă rămâne unită.

"Apeluri venite numai de la Varșovia, Berlin sau Paris nu au ecou la Moscova, Beijing și, din ce în ce mai mult, nici la Washington. Doar vocea întregii Europe are o greutate semnificativă", a apreciat Maas, care a făcut apel la Europa să elaboreze o politică comună față de Rusia și China, o uniune a apărării și să preia rolul conducător în combaterea schimbărilor climatice.

Lumea are nevoie de curajul pe care l-a avut Europa în 1989, a insistat Maas, care a adăugat: "Haideți să îndrăznim în cele din urmă să fim europeni, să acționăm ca niște europeni - fără 'dacă și cu parcă!'" 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,63
Nori împrăștiați
Umiditate:90 %
Vint:3,6 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău