Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu refugiații Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați

  • 23 Ianuarie 11:50
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu refugiații Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați

Asistența acordată refugiaților ucraineni din Republica Moldova afectați de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, a fost unul dintre subiectele principale abordate ieri, 22 ianuarie, în cadrul întrevederii dintre vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și reprezentanta de țară a Agenției Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) în Republica Moldova, Francesca Bonelli.

În cadrul dialogului, vicepremierul a exprimat recunoștința pentru sprijinul considerabil oferit de UNHCR, atât pentru refugiații ucraineni, cât și pentru familiile și comunitățile care îi găzduiesc. Discuțiile au evidențiat, de asemenea, necesitatea consolidării coordonării acțiunilor și abordărilor în diversele aspecte de interes comun, menționează Guvernul într-un comunicat.

Un alt punct de discuție a fost dedicat programelor Agenției referitoare la educația refugiaților, cu accent special pe cei care fac parte din comunitatea română.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău