Întrevederea ministrului Nicu Popescu cu omologul italian Luigi di Maio

  • 14 Mai 2022 19:33
Întrevederea ministrului Nicu Popescu cu omologul italian Luigi di Maio

În contextul vizitei de lucru în Germania, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Luigi di Maio, ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Italiei, în cadrul căreia cei doi oficiali au exprimat solidaritatea în condamnarea agresiunii militare asupra Ucrainei și au vorbit despre necesitatea recuperării socio-economice ca urmare a războiului și impactului acestuia asupra țării noastre.

Șeful diplomației de la Chișinău i-a mulțumit omologului italian pentru asistența oferită în gestionarea și depășirea crizei refugiaților ucraineni precum și pentru contribuția financiară oferită prin intermediul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie (IFRC) și a Fondului pentru Migrație. Acest sprijin este destinat consolidării capacităților țării noastre de primire și găzduire a refugiaților.

„Am discutat cu domnul ministru și posibilitățile de cooperare în domeniul energetic, mizând pe experiența Italiei în dezvoltarea unor inițiative care vor fortifica reziliența țării noastre. În beneficiul diasporei am convenit să avansăm discuțiile bilaterale în vederea încheierii unui acord privind reducerea tarifelor de roaming.” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Totodată, diplomații au efectuat un schimb de opinii pe marginea situației regionale, precum și a evoluțiilor din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vicepremierul Nicu Popescu apreciind susținerea Italiei pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării noastre.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău