Întrevederea lui Victor Osipov cu Dmitri Rogozin
-
23 Iunie 2015 16:46
Vicepremierul responsabil pentru reintegrare, Victor Osipov, urmează să se întâlnească miercuri, 24 iunie, la Moscova cu omologul său rus Dmitry Rogozin, reprezentantul special al președintelui Federației Ruse pentru regiunea transnistreană.
Cei doi urmează să discute despre criza economică din regiunea transnistreană, dar și problema trupelor rusești dislocate în raioanele de est ale Republicii Moldova, după denunțarea de către Ucraina a mai multor Tratate de cooperare militară cu Rusia. O relatare de Victor Pogor.
Întâlnirea dintre Victor Osipov și Dmitri Rogozin intervine în contextul în care regiunea transnistreană se confruntă cu o gravă criză economică, dar și pe fondul informațiilor despre o posibilă agravare a situației în jurul Transnistriei.
O sursă din anturajul lui Rogozin a declarat că partea rusă va readuce în discuție „toate problemele”. Printre subiectele discutate va fi inclusiv prezența militarilor ruși pe teritoriul regiunii transnistrene, în special după ce după Kievul a denunțat mai multe Tratate de cooperare militară cu Rusia.
În urma acestei decizii militarii ruși pot legal ajunge în regiune doar prin Chișinău. Dar și autoritățile moldovene au înăsprit regulile de intrare pentru militarii ruși, în ultima perioadă fiind înregistrate mai multe cazuri când aceștia au fost opriți să intre în Republica Moldova, o practică pe care Moscova a calificat-o drept ”inadmisibilă„.
Dmitri Rogozin, ca reprezentant al Kremlinului în problema transnistreană, a declarat în repetate rânduri că Rusia nu va abandona Transnistria și va continua să ajute această regiune.
Victor Osipov și Dmitri Rogozin urmează să stabilească și agenda următoarei reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse și să discute unele subiecte economice. Ultima întâlnire a comisiei de cooperare moldo-rusă a avut loc în noiembrie 2013.
Procesul de reglementare transnistreană este de mai mult timp în impas, negocierile în formatul 5+2 fiind întrerupte din iunie 2014, în timp ce situația economică din regiune este una foarte dificilă. Salariile au fost reduse cu 30%, schimburile comerciale au scăzut în luna mai cu 34%, exportul cu 15%, iar importul cu peste 40%.

