Haosul în care a coborât Siria ar fi putut ușor evitat, dacă mesajul experților din Orientul Mijlociu care avertizau asupra pericolului radicalismului islamic ar fi fost ascultat și în mediul politic de la Bruxelles, a explicat istoricul belgian.

Debeuf are 20 de ani de experiență în mediile politice europene și cele din Orientul Mijlociu. A fost consilierul și purtătorul de cuvânt al premierului belgian, șef de cabinet al președintelui Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Guy Verhofstadt. A locuit timp de cinci ani la Cairo și a fost martor la tumultul Primăverii Arabe în întreaga regiune a Africii de Nord și Orientului Mijlociu. În 2013, istoricul belgian a fost singurul oficial al Uniunii Europene care a ajuns la Alep și a trimis rapoarte către Comisia Europeană.

Istoricul compară Primăvara Arabă cu Revoluția Franceză și argumentează că a fost nevoie de decenii până când haosul de după căderea Bastiliei a dat naștere unei noi societăți. "Pentru că este un eveniment imens a generat și mult haos și acest haos va continua. În urma unei revoluții apar două lucruri: primul este haosul, distrugerea, dar apoi intervine și o schimbare a modului de a gândi. Partea pesimistă este că trebui să ne așteptăm la mult mai multă distrugere, moarte și o redefinire a granițelor", a explicat istoricul.

AGERPRES: De ce Orientul Mijlociu și de ce 5 ani în Egipt?
Koert Debeuf: De fapt, un prieten de-al meu care a lucrat la cabinetul premierului belgian a fost numit ambasador în Liban și ne-a invitat să mergem în vacanță. Nu mai fusesem în regiune, decât în Israel și Turcia. Am mers pentru trei săptămâni, întâi în Liban și apoi am mers cu mașina în Siria. Orice prejudecată pe care o aveam despre islam și Orientul Mijlociu a dispărut. Am fost atât de impresionat de ceea ce am văzut.
Apoi au început revoluțiile. Chiar anul următor. Fusesem deja la Damasc de trei ori, la Amman tot de trei ori. Apoi au izbucnit revoltele în Tunisia și Egipt. Am fost cu totul hipnotizat și m-am gândit... Pentru că sunt istoric și îmi place să trăiesc istoria. Cred că e important să trăiești istoria. Eram prea tânăr când a căzut zidul Berlinului, aveam 16 ani. Și am văzut că se întâmplă atâtea lucruri și m-am gândit "Trăim un moment istoric. Trebuie să fiu acolo".
I-am spus lui Guy Verhofstadt, șeful meu, că trebuie să merg în Egipt. A fost de acord pentru că vedea ce se întâmplă și era conștient că noi, europenii, trebuie să înțelegem și că era nevoie de cineva pe teren care să fie martorul evenimentelor și să explice ce se întâmplă.

AGERPRES: În acel moment nu mai era niciun alt trimis al vreunei instituții europene care să se ocupe de Primăvara Arabă. Mulți experți din Orientul Mijlociu și chiar europeni care se aflau în zonă au încercat să avertizeze că lucrurile se puteau înrăutăți dacă Europa nu intervine să sprijine mișcările democratice. Ați reușit să transmiteți acest mesaj decidenților Uniunii Europene?
Debeuf: Să vedem partea pozitivă a situației. Guy Verhofstadt a fost cel care a susținut până la capăt acest proiect. Ne cunoșteam, bineînțeles, de multă vreme. Avea încredere în mine. Cred că e vremea să spunem acest lucru: a avut o încredere oarbă în mine și a încercat mereu să pună pe agenda europeană chestiunea Primăverii Arabe. Am fost norocos din acest punct de vedere, să am tot grupul ALDE care să mă susțină.
A fost de multe ori dificil, dar... Sunt un 'pește mic' și în fața mea era acest munte uriaș care e lumea arabă și a trebuit să urc muntele ca să văd un zid uriaș care era UE. A fost dificil. Dar cred că de câteva ori, cred!, am reușit să schimbăm câte ceva, am trecut muntele și am spart zidul.

AGERPRES: Când s-a întâmplat asta?
Debeuf: De câteva ori am reușit să-l aduc pe comandantul Armatei pentru Eliberarea Siriei la Catherine Ashton [șefa diplomației europene la acea vreme]. A înțeles mult mai bine situația după întâlnire. Înainte nu știa nimic despre asta, și nu e de condamnat. Nu stai de vorbă cu un comandat al rebelilor sirieni în fiecare zi în calitate șef al diplomației UE.
Apoi, am fost primul oficial al UE care a reușit să ajungă în 2012 la Alep și am observat că, în ciuda tuturor rapoartelor, ajutoarele umanitare nu ajungeau în nordul Siriei. Dacă citeai rapoartele ONU, ale Crucii Roșii, alte UE, nu erau corecte. Sau erau corecte, dar nu reprezentau nimic. Erau hărți care arătau unde mergeau ajutoarele. Dar 10.000 de sticle cu apă la Alep înseamnă o sticlă la 1.000 de oameni. Adică nimic.
Kristalina Gheorghieva a fost deschisă și m-a ascultat. Am mers la ea, m-a ascultat și a spus că 'dacă e adevărat, trebuie să facem ceva'. Și chiar a trecut la fapte. Ajutoarele au ajuns. Ilegal, prin sudul Turciei către nordul Siriei, dar au ajuns.
Dacă e să am sentimentul că am reușit ceva, este pentru că am reușit atunci să ducem ajutoarele.

AGERPRES: A fost o decizie îndrăzneață din partea unui comisar european. De obicei, organizațiile internaționale canalizează fondurile prin guvernul de la Damasc. Agențiile ONU au probleme în a strânge fondurile necesare intervențiilor umanitare în criza siriană pentru că multe state nu vor să doneze fonduri care trec apoi în administrarea Damascului.
Debeuf: Exact. Siria e un labirint din foarte multe puncte de vedere. Dezamăgirea mea. Stați, caut un cuvânt mai dur. Decepția, ca în franceză. Am fost atât de furios din cauza Crucii Roșii. Pentru că le-am spus toate aceste lucruri și ei s-au plâns că le pun oamenii în pericol pentru că afirmasem ceea ce îmi spuseseră oamenii în nordul Siriei: că Crucea Roșie lucra cu regimul de la Damasc. Sigur, Crucea Roșie nu lucra doar cu regimul de la Damasc, trebuie să mențină un echilibru pentru a putea ajunge la cât mai mulți oameni, trebuie să lucreze cu toate părțile implicate în conflict. Dar acest lucru nu a schimbat faptul că în nordul Siriei nu ajungeau atunci ajutoare umanitare.
Ar fi trebui să fie cinstiți în această privință. Ne-am certat o perioadă, și apoi ONU și Crucea Roșie au admis că le e greu să ajungă în diverse zone. Însă înainte se comportau de parcă nu exista nicio problemă.

AGERPRES: A fost o situație nefericită. Pentru că mulți sirieni din nordul țării, în zonele rebele, primeau ajutoare umanitare de la organizații islamice din Arabi Saudită sau Qatar.
Debeuf: I-am întrebat de la cine primesc ajutoare și mi-au spus foarte clar că din Arabia Saudită, Qatar și khalas [și gata, in arabă]. Dar erau fericiți că le primeau și mărturisesc că și eu eram fericit că primeau ceva. Dar mă tot întrebam "Unde este ONU, unde e UE?" De aceea am admirat-o pe Gheorghieva că a fost deschisă deși a acționat în ciuda restricțiilor Uniunii.

AGERPRES: Credeți că această lipsă a ajutoarelor umanitare venite din partea organizațiilor internaționale și faptul că ele veneau de la organizații islamice a contribuit la consolidarea mișcărilor radicale?
Debeuf: Cred că mai degrabă lipsa ajutorului în general a dus la radicalizare. "Radical" e un cuvânt prea mare. Când ești bombardat zi de zi, pe ce să te bazezi? Devii credincios. Te rogi la Dumnezeu să te apere și să nu mori. Aș face probabil același lucru. E normal să devii mai credincios. Faptul că grupările rebele au nume cu legături islamice se întâmplă din cauza faptului că așa primeau bani de la organizații din Golf. Așa își făceau reclamă și strategia a funcționat. Într-un fel sună Jaish al-Islam (Armata Islamului) și altfel sună Hurriya (Libertate, în limba arabă). Dar cea mai importantă parte a radicalizării nu și-a găsit neapărat cauza în lipsa ajutoarelor, chir dacă a jucat un rol important.
Am petrecut două zile la sediul Armatei pentru Eliberarea Siriei și am văzut tot ce s-a întâmplat. Veneau mereu oameni la comandant de peste tot din Siria: Deir Ezzor, Damasc etc. Veneau toți să ceară arme pentru că trebuia să se apere împotriva bombardamentelor și nu aveau cu ce. Comandantul le spunea ca avea promisiuni de la americani, dar armele nu au venit niciodată. Credibilitatea lor era zero. Am stat la masă cu oamenii aceia. Am dormit în casele lor. Îi cunosc.

AGERPRES: Când se întâmplau toate acestea?
Debeuf: Era în 2013. În perioada ianuarie-aprilie am fost acolo de două ori. Oamenii aceia, i-am văzut, am vorbit cu ei, am stat la ei. Erau laici. Musulmani, dar laici. Foarte foarte moderați. Totul s-a prăbușit pentru că nu au primit ajutorul de care aveau nevoie. Am fost prezent la o discuție în casa unui soldat din Azaz, unde dormeam sub bombardamentele armatei siriene. Era o discuție între mai mulți bărbați din localitatea și comandantul FSA. Spuneau "nu sunteți organizați, nu aveți arme. Cei de la Al-Nusra sunt organizați, au arme și ne plătesc. Dacă nu puteți să ne promiteți nici măcar arme, ne vom duce să luptăm pentru Nusra". Așa a reușit Frontul Nusra, care era deja afiliat Al-Qaida, să crească. Dacă vrei să lupți împotriva unui regim autocratic, chiar dacă nu ești islamist, ce faci când nu ai bani, nu ai arme? Te muți în brigăzile Nusra. Sunt acești oameni mai radicali? Nu neapărat, dar ei dau forță grupărilor radicale.

AGERPRRES: Grupările radicale au capitalizat această nevoie.
Debeuf: Exact.Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat în Siria e trist pentru că am intuit ce se va întâmpla. Cum spuneai și tu, eu avertizasem că asta se va întâmpla. Am scris într-una ca să reușesc să fac mesajul acesta să ajungă la cine trebuie. Mesajul a ajuns, dar nu s-a schimbat nimic. Din motive pe care le înțeleg.

AGERPRES: De ce a fost UE atât de greu de mișcat?
Debeuf: Ce am învățat din Afganistan, Libia sau Balcani? Toate aceste arme pe care le oferim rebelilor circulă în lume și ajung în mâinile cui nu trebuie. Sigur, e adevărat. Deci înțeleg reticența de a înarma rebelii sirieni pe care nimeni nu-i cunoștea și în care nu avea nimeni încredere. Chiar dacă am adus destui oficiali să vorbească cu ei. Discuțiile au avut loc la cel mai înalt nivel. Le-am explicat că sunt oameni serioși. Am fost cu ambasadorul UE al Antakia, ne-am întâlnit cu ofițeri ai FSA și în timp ce ședeam și vorbeam, el îi întreabă direct "Cum îmi puteți garanta că nu sunteți Al-Qaida?"
A fost... indecent. Deci a fost vorba parțial de reticență, parțial de lipsa unei înțelegeri geopolitice. Dacă ne uităm la situația de acum, cred că toată lumea este de acord că dacă stabileam din 2011 o zonă de interdicție aeriană, situația a fost complet diferită. Acum nu putem spune decât 'oh, e prea târziu'.
Sigur, nu e niciodată prea târziu, dar cum sunt și rușii acolo, riscăm un război mondial în loc să-i protejăm pe oameni. Propunerea mea atunci, în 2011-2012, a fost să le dăm arme de apărare antiaeriană. Nu multe. Pentru că forțele loialiste nu voiau să lupte la sol, bombardau. Dacă dobor două sau trei avioane, nimeni nu va mai vrea să le piloteze.
A fost frustrant să vezi că nu reușești să transmiți mesajul, iar lucrurile se înrăutățeau și pentru mine, de fiecare dată, soluția era foarte clară. Poate că nu era cea corectă, dar era clară pentru mine.

AGERPRES: Care e diferența între ceea ce s-a întâmplat în țările din Africa de Nord și cele din Orientul Mijlociu? De ce situația din Siria a devenit atât de violentă?
Debeuf: Libia, spre exemplu, ar fi putut fi în aceeași situație. Franța a fost cea care a pus capăt regimului Gaddafi. Dacă am fi acordat sprijinul necesar rebelilor... Prim-ministrul Libiei a venit la Bruxelles și a spus "Avem nevoie de ajutorul vostru la punctual ăsta și ăsta". Și Europa nu s-a mișcat.
Dacă ne-am fi mișcat, situația ar fi fost diferită. Dar n-am făcut-o. Ne-am dus și apoi am plecat și ne-am concentrat pe câștigul economic. Apoi am început să ne certăm între noi pentru aceste avantaje economice, în loc să ajutăm țara. Rezultatul se vede. Totul ar fi putut fi evitat foarte ușor, iar asta e o altă frustrare. Dar în Libia, dacă nu era intervenția NATO conflictul ar fi fost la fel de sângeros ca și în Siria.
Singura diferență dintre Africa de Nord și Orientul Mijlociu este că în Orientul Mijlociu au un pol de putere șiit, Iranul, care este activ pentru că regiune este un mozaic religios. În Egipt nu sunt șiiți, sunt doar 10%-12% creștini, în Libia nu sunt decât sunniți, în Algeria doar sunniți, în Tunisia iarăși sunniți, Maroc tot sunniți.

AGERPRES: Cum vedeți situația din toate aceste țări evoluând în viitor? Există, totuși, un motiv de optimism?
Debeuf: Cred că lucrurile se vor înrăutăți mult înainte să se îmbunătățească. Cred că ceea ce vedem acum e un cutremur. E o revoluție. Mie îmi place să o compar cu Revoluția Franceză pentru că eu cred că are aceeași magnitudine. Pe scara Richter este ceva imens. Pentru că e imens, a declanșat haos și haosul va continua. Două lucruri se întâmplă în timpul unei revoluții: haosul, războiul, distrugerea și, pe de altă parte, e o schimbare de mentalitate colectivă. Partea pesimistă este că trebuie să ne așteptăm la mai multă distrugere, moarte și redefinirea granițelor.
Pe de altă parte, e foarte clar că schimbarea de mentalitate a început deja. Asta este partea optimistă. Oricine cunoaște Orientul Mijlociu din interior vede această parte optimistă. Dacă nu cunoști zona din interior, tot ceea ce vezi este distrugerea. De aceea cred că e important pentru un expert să fi locuit aici. Pentru că astfel poți vedea și simți curentele de bază. Ceea ce vedem este o scenă feroce, dar dincolo de suprafață e un tsunami. Într-o zi va ieși la suprafața și va schimba totul.