INTERVIU | Eugen Tomac: Rusia va alimenta nemulțumirile legate de efectele acestei crize energetice. Acum lucrurile se complică foarte mult pentru că apare și această criză de securitate cu toate consecințele ei

  • 03 Noiembrie 2022 08:49
0%
00:00:00
00:00:00

În Uniunea Europeană există o solidaritate fără precedent pentru Republica Moldova, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac. Într-un interviu pentru Radio Chișinău acesta a declarat că săptămâna viitoare la Paris va avea loc o reuniune pe platforma de sprijin pentru RM, unde state din Uniune Europeană și din afara ei, vor dona bani pentru susținerea Chișinăului. Iată principalele declarații ale eurodeputatului:

- Despre Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană - R. Moldova: Mesajul cu care plecăm la Bruxelles este unul foarte clar: trebuie ajutată cu toată forța Republica Moldova. Vizita are mai multe semnificații. În primul rând pentru a consolida suportul pe care Uniunea Europeană îl oferă Republicii Moldova într-un moment fără precedent. Pentru că au mai existat tensiuni în relația Chișinău-Moscova, dar niciodată nu a existat un război real lângă R Moldova  cum este cel din Ucraina și niciodată nu a existat această brutalitate probată prin fapte, legată de criza energetică prin care trece Republica  Moldova.-

- Despre ajutorul UE: La această etapă este foarte important ca Republica Moldova să poată să beneficieze de toate instrumentele de finanțare pe care le au toate statele europene. S-a făcut o excepție prin oferirea acestui statut de stat candidat la aderare la UE, trebuie să se facă și excepție și în ce privește oportunitatea de resurse pe care să le ofere, inclusiv pentru finanțarea unor proiecte de anvergură. Aici vorbim de sute de milioane de euro pe care trebuie să le investim în Republica Moldova astfel încât independența energetică să devină o realitate în cel mai scurt timp. Avem soare, avem vânt, important este să investim în aceste noi tehnologii care ne ajută...  Uniunea Europeană trebuie să  ofere granturi, pentru ca Republica Moldova să poată achiziționa și energie și gaz ca strictul necesar să fie acoperit...Astăzi în Uniunea Europeană există o solidaritate fără precedent pentru Republica Moldova.  Săptămâna viitoare la Paris va avea loc o reuniune pe platforma de sprijin unde state din Uniune Europeană  și din afara ei vor dona bani pentru susținerea Chișinăului.

- Despre susținerea României: Evident că România nu putea acționa altfel decât cum acționează în prezent. Nici în România lucrurile nu sunt extraordinare. Prețurile și în România au afectat puternic populația. Totuși România își permite să treacă peste această iarnă. Ceea ce se întâmplă însă în Republica Moldova, obligă actualul guvern să lucreze extrem de strâns cu guvernul de la Chișinău și  apropierea aceea despre care multă lume vorbește vu reținere se produce anume în momente de criză. Și este evident că în momentul actual nu mai ține nicio propagandă. Viața bate filmul de cele mai multe ori și în aceste zile o simțim din plin.

- Despre Unire: Republica Moldova nu poate avea decât un singur drum – cel de apropiere de România. Unirea trebuie discutată în fiecare zi. Unirea nu este un subiect care poate fi ignorat. Nu e o chestiune doar de orgoliu politic. Chestiunea asta  ține de demnitatea noastră. Cred că procesul asta de apropiere trebuie să se producă cât mai rapid pentru că îl putem realiza cu costuri mult mai mici  finanțate de Uniunea Europeană.

- Despre proteste: Este evident că Rusia urmărește destabilizarea Republicii Moldova în fiecare zi, dar Republica Moldova nu este singură. Guvernul nu va fi răsturnat pentru că are o majoritate stabilă în Parlament. Asta este șansa Republicii Moldova pentru că politic lucrurile sunt destul de bine sudate, însă Rusia va alimenta nemulțumirile legate de efectele acestei crize Și efectele sunt mari,  facturile vor fi mari, inflația este la cote istorice. Acum lucrurile se complică foarte mult pentru că apare și această criză de securitate cu toate consecințele ei.

- Despre reforme: Corupția este una dintre cele mai mari vulnerabilități pe care le are Republica Moldova. Și asta vine tocmai și din chestiuni ce ține de educație și de sărăcie. Însă Republica Moldova nu poate rămâne izolată. Are nevoie de instituții care să protejeze legea și s-o aplice. Atunci când va exista transparență și instituții care funcționează prin oameni curajoși și dispuși să pună ordine și să respecte legea, abia atunci lucrurile vor funcționa mult mai bine.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:9,77 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău