INTERVIU | Anatolie Gorilă, vicedirectorul Spitalului raional Ștefan Vodă: Oamenilor le-aș recomanda să stea mai mult acasă, să nu umble peste tot fără măști

  • 08 Iunie 2020 16:19
INTERVIU | Anatolie Gorilă, vicedirectorul Spitalului raional Ștefan Vodă: Oamenilor le-aș recomanda să stea mai mult acasă, să nu umble peste tot fără măști

Lucrătorii medicali din cadrul Spitalului raional Ștefan Vodă, care au fost infectați cu COVID-19, dar care s-au tratat, au revenit la muncă, cu excepția unor angajați de vârstă pensionară. Potrivit vicedirectorului Anatolie Gorilă, după mai bine de o lună de la redeschidere, instituția medicală activează după reguli mai stricte pentru a preveni infectarea personalului medical.

- Spitalul lucrează într-un regim cu mult mai strict și se face numai trierea, adică, pacienții care sunt suspecți le facem investigațiile, analizele la COVID-19. Pe parcursul lunii mai au fost două gravide pozitive cu COVID-19. Nașterea a fost primită aici, dar apoi tranferate la Centrul Mamei și Copilului.

- Adică, după redeschidere s-au luat mai multe măsuri de precauție? 

- Sigur. În Secția de Boli Contagioase se face trierea.  Lucrătorii medicali îmbracă complet echipamentul de protecție personală. În secții, unde este Zona Roșie, tot se îmbracă echipamente de protecție. La internare care vin, nu știm cu cine avem de-a face și angajații tot se îmbracă în echipamente de protecție, se protejează. S-a înțeles că aceasta nu este o glumă și nu se poate de jucat cu virusul.

- Din lucrătorii medicali infectați, toți s-au vindecat și au revenit la muncă?

- Toți sunt vindecați. Mulți au revenit la muncă, dar sunt și pensionari în vârstă de 70 de ani care, la momentul de față, se află la domiciliu.

- De ce așa mulți lucrători medicali s-au infectat la început? Poate echipamentele de protecție nu erau suficiente sau de proastă calitate, sau cadrele medicale nu acordau atenție măsurilor de protecție, cum se explică acest lucru?

- Echipamente de protecție erau, însă de o calitate joasă. Să luăm, de exemplu, și măștile. Ele aveau certificate de calitate, dar nu era calitatea aceea care trebuie. Combinezoanele erau chinezești. Sigur că erau mai mici. Atunci era și altă abordare, era altă atârnare față de acești pacienți cu COVID-19. Alte cerințe erau. Acum, de când a crescut numărul de bolnavi, sunt cerințe mai dure. Orice pacient, adus de urgență, care intră în staționar el este considerat ca suspect.

- Ce mesaj aveți pentru oamenii care ignoră regulile de prevenire a infecției cu COVID-19?

- Dacă nu le pasă de viața lor, măcar de a celor din jur să le pese. Trebuie de purtat masca de protecție, vrem sau nu vrem. De spălat mâinile cât mai des cu apă și săpun. Oamenilor le-aș recomandă să stea mai mult acasă, să nu umble peste tot fără măști și să aibă grijă de sănătatea lor și a celor din jur.

Amintim că spitalul raional din Ștefan Vodă a fost plasat în carantină în luna aprilie după ce 66 de lucrători medicali s-au infectat cu COVID-19.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău