Iya Kiva: Republica Moldova, România, Polonia pot să fie țări care să ne primească cu foarte multă căldură și foarte deschise, dar nu e același lucru ca și cum ai fi acasă și, după cum știți, foarte mulți oameni, femei, copii se întorc în Ucraina acum, chiar și foarte aproape de linia frontului.

R.C.: După 2014, ai decis să nu mai scrii în „limba morții”. „Mai bine nu scrii deloc, decât să scrii în limba rusă”, spui tu într-un interviu.

Iya Kiva: Am înțeles că identitatea mea de scriitor și identitatea mea culturală, națională au intrat în conflict odată cu invazia Rusiei în Ucraina. După revoluția orange, după revoluția demnității, mi-am dat seama că aceștia sunt oamenii mei și eu ar trebui să îi susțin și să citesc mai multe cărți în ucraineană, să citesc mai mult despre istoria Ucrainei. Mi-am dat seama că este imposibil să împart spațiul bilingv cu Rusia și atunci am hotărât că e mai bine să nu mai scriu deloc. Am înțeles că identitatea mea ucraineană este mai importantă decât identitatea de scriitoare.

R.C.: Credeți că această părere ar putea să se schimbe între timp?

Iya Kiva: Sigur că nu se poate schimba, este alegerea mea. Rusia este o țară foarte mare, teritorial vorbind, așa că sigur se vor găsi oameni care să scrie în această limbă, în limba rusă. Mi-am dat seama că, dacă nu voi scrie în ucraineană, noi vom dispărea ca națiune, cultura ucraineană va dispărea și atunci este responsabilitatea mea și a altor oameni să scrie în această limbă pentru viitorul țării și pentru viitorul culturii ucrainene.

R.C.: Cum se raportează cetățenii ucraineni la faptul că apără și aceste state foarte mici, ca Republica Moldova, care nu s-ar fi putut apăra în alte condiții?

Iya Kiva: Bineînțeles, fără o Ucraină liberă, este imposibil să ai un Belarus liber, care este sub influența Rusiei încă din 1919. Este imposibil să avem o Moldovă liberă, o Georgie și o Armenie libere. Noi încercăm să spunem că Ucraina apără în prezent proiectul european, Uniunea Europeană. 

Ce demonstrează prin aceste acțiuni Rusia? Nu doar Rusia lui Putin, ci întreaga Rusie de-a lungul istoriei – că dacă voi nu sunteți de acord cu noi, putem să venim și să vă ucidem. Și dacă vom trăi într-o astfel de lume, vor exista din ce în ce mai multe victime peste tot în lumea asta. Preferăm mai degrabă să auzim aceste cuvinte de la alte țări, de la oameni din alte diferite țări, să spună că înțeleg că eforturile ucrainenilor sunt, de fapt, și luptele pentru libertatea altor popoare.

Cetățenii Republicii Moldova au văzut războiul prin ochii refugiaților din Ucraina, prin ochii femeilor și copiilor care au ajuns în țara voastră. Știu că și voi aveți oameni care sunt pro-ruși sau pro-Uniunea Sovietică, și noi am avut astfel de oameni până acum 15 ani, în special erau cetățeni mai în vârstă. Sunt interesată să citesc această carte („O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari” de Vlad Grecu) despre războiul pe care Rusia l-a dus în Republica Moldova, în 1992, în special despre tragedia de la Dubăsari. Avem foarte multe lucruri comune în trecutul nostru: ocupația, deportările, transferul de populație de diferite etnii în acest spațiu – o mulțime de subiecte prin care să ne cunoaștem reciproc și să nuanțăm anumite narative că Rusia nu este un agresor doar începând cu anul 2022.

Iya Kiva, o voce puternică împotriva războiului din Ucraina, este autoare a două volume de poezie, Mai departe de rai (Podal’she ot raya, 2018) și Prima pagină a iernii (Persha storinka zimy, 2019). Poeziile Iyei Kiva au fost traduse în peste 30 de limbi și premiate la nivel național și internațional.