Interpol a recomandat țărilor membre să ignore cererile Rusiei

  • 27 Octombrie 2017 11:32
Interpol a recomandat țărilor membre să ignore cererile Rusiei

Biroul central „Interpol“ a trimis o notificare către toate țările membre ale Uniunii internaționale de poliție că Rusia nu are dreptul sa utilizeze canalul organizației pentru urmărirea în mod unilateral a propriilor obiective și recomandă membrilor săi să ignore cererile autorităților ruse.

De asemenea, agențiile de aplicare a legii din toata lumea au fost anunțate că Interpol a blocat cererea Moscovei de urmarire a finantatorului britanic, fondatorul fondului Hermitage Capital, Bill Browder, scrie paginaderusia.ro.

Potrivit Bloomberg, britanicul a primit joi o scrisoare din partea Comisiei pentru verificarea datelor „Interpol“, în care se precizează că a fost respinsă cererea Moscovei pentru introducerea sa pe lista persoanelor aflate în urmărire internațională.

„Cel mai important, au informat toate țările participante că nu este necesar să mai acorde atenție oricărei solicitări referitoare la mine și provenind din Rusia”, a declarat finantatorul.

La data de 17 octombrie, filiala rusă a Interpol a introdus în mod unilateral numele lui Browder pe lista „criminalilor” aflati in urmarire internațională.

În 2013, Curtea Tverskoi din Moscova l-a condamnat in absenta pe Bill Browder pentru „evaziune fiscală” la scară deosebit de mare. Un alt dosar penal care il privește pe finantator a fost finalizat în Rusia în februarie 2017. În aceeași lună, Curtea de la Tverskoy a emis un nou mandat de arestare.

Un critic activ al regimului Putin, Browder a initiat în ultimii ani o campanie de sancțiunoare internaționala a oficialilor ruși vinovați de încălcări ale drepturilor omului. Ca rezultat, gratie si a eforturilor sale, în SUA și apoi in alte țări din lume au fost adoptate legi dupa modelul ”Magnitsky Act”, care impun interdictii de vize și măsuri financiare restrictive împotriva unui număr de reprezentanți ai autorităților ruse.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău