Intemperii în Europa - Furtuna Ciara a provocat numeroase anulări de zboruri și întreruperi de curent

  • 10 Februarie 2020 14:27
Intemperii în Europa - Furtuna Ciara a provocat numeroase anulări de zboruri și întreruperi de curent

Sute de zboruri au fost anulate în Germania din cauza unei furtuni care a provocat haos în nordul Europei, unde zeci de mii de case au rămas fără electricitate din cauza vânturilor puternice și cel puțin o persoană a murit, informează DPA, preluat de Agerpres.

Furtuna, cunoscută sub numele de "Sabine" în Germania și de "Ciara" în restul țărilor, se deplasează spre estul continentului european, după ce a lovit prima dată c.

Orașul german Munchen a fost puternic afectat de furtună, 420 de zboruri fiind anulate pe aeroportul din acest oraș din sudul Germaniei.

Reprezentanți ai companiei Lufthansa, care operează numeroase zboruri către și dinspre Munchen, au indicat că toate cursele continentale ale companiei programate până în ora 13:00 (12.00 GMT) și cele intercontinentale până la 14:00 vor rămâne la sol.

Între timp, zborurile operate de companie pe aeroportul din Frankfurt au reveni la normal, a completat purtătorul de cuvânt. Cu toate acestea, 190 de zboruri au fost anulate ziua precedentă pe acest aeroport, cel mai mare din Germania, în condițiile în care mai multe companii aeriene au preferat să ia această măsură preventivă, pe măsură ce furtuna se apropia.

De asemenea, aproximativ 150 de zboruri au fost anulate pe aeroporturile din Dusseldorf și Koln și câteva zeci pe cele din Stuttgart și Hamburg.

Deutsche Bahn, compania feroviară a țării, a declarat duminică seară că prevede suspendarea circulației trenurilor la nivel național din cauza furtunii care a afectat Germania începând de duminică.

 


Foto: (c) FOCKE STRANGMANN / EPA


În Suedia, un bărbat a murit și un al doilea este dat dispărut, după ce barca în care se aflau la pescuit s-a răsturnat duminică pe un lac din apropiere de Svenljunga, o localitate din sud-vestul Suediei, din cauza vânturilor extrem de puternice, a declarat poliția. Eforturile de căutare și salvare ale persoanei dispărute au fost reluate luni.

În Marea Britanie și Irlanda circa 10.000 de case au rămas fără electricitate, în timp ce Met Office a avertizat cu privire la riscul de inundații în Scoția și Anglia.

De asemenea, în Franța, compania de furnizare a energiei electrice Enedis a precizat că furtuna a lăsat fără curent circa 130.000 de case luni dimineața. Mai multe trenuri regionale au fost anulate în nordul Franței, iar Meteo France a menținut pentru 32 de departamente alerta portocalie pentru vânturi puternice.

În Polonia, peste 55.000 de gospodării rămăseseră fără electricitate luni dimineața, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri citat de agenția PAP. Până luni la ora 6 dimineața, vânturile puternice au dus la peste 1.100 de intervenții ale pompierilor, în mare parte pentru a îndepărta copacii căzuți.

În Belgia, furtuna a provocat pagube în toată țara, dar nu au fost raportate victime.

În capitala Bruxelles, o parte a fațada unei case s-a prăbușit, în timp ce în orașul Huy, din sud-estul țării, o parte a acoperișului unei piscine a fost avariat, a raportat agenția de știri Belga.

În Elveția, mai multe linii de tren, drumuri montane și școli au fost închise în condițiile în care vânturile care însoțeau furtuna au atins până la 148 de kilometri pe oră.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău