Integrarea europeană este proiectul generației noastre / Opinii

  • 21 Aprilie 2023 08:00
Integrarea europeană este proiectul generației noastre / Opinii

Parcursul european al Republicii Moldova trebuie să devină ireversibil, iar „lumea rusă” nu mai reprezintă o alternativă care anterior ademenea cetățenii Republicii Moldova. Sunt opiniile deputatului PAS, Virgiliu Pâslariuc, potrivit căruia guvernarea este determinată să înceapă cât mai curând negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. Și deputatul în Primul Parlament, Alecu Reniță, spune că eurointegrarea trebuie să devină proiectul de țară al Republicii Moldova, notează IPN.

Potrivit reprezentanților guvernării, decizia Parlamentului European de a solicita inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an, reprezintă un semnal clar că Republica Moldova este așteptată în marea familie europeană. Deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc, recunoaște că există forțe politice care încearcă să blocheze procesele eurointegrării și să deturneze parcursul european.

„Adunarea de la 21 mai va confirma că suntem angajați serios în procesul de integrare europeană. Noi trebuie să revenim în spațiul european, pentru că și istoric, și valoric, facem parte din spațiul european. Acum noi suntem determinați să facem pasul spre spațiul politic european, care înseamnă securitate, prosperitate și libertate. Avem nevoie de modelul european de dezvoltare nu pentru Europa, ci pentru noi. Este un model viabil care a demonstrat că poate aduce beneficii cetățenilor. Cazul României este pentru noi elocvent și vizibil. Sunt forțe care doresc să ne întoarcă din acest parcurs, dar noi suntem determinați să arătăm că parcursul european este unul ireversibil. Este proiectul generației noastre. „Lumea rusă” nu mai oferă alternativa care anterior putea să ademenească o parte din cetățeni”, a spus deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Deputatul în Primul Parlament, Alecu Reniță, spune că războiul din Ucraina demonstrează că Rusia este un stat agresiv, opresiv și dictatorial care nu poate servi drept model de dezvoltare pentru Republica Moldova.

„Republica Moldova are foarte mulți prieteni, în momente decisive, voturile din Parlamentul European ne-au fost favorabile. Asta înseamnă responsabilizare pentru toată societatea moldovenească de a nu rata șansa istorică de a ne integra în spațiul românesc și european, care înseamnă absolut altceva decât „lumea rusă”. Când vrem să ne desprindem de Rusia nu înseamnă că nutrim sentimente rusofobe, ci spunem că nu vrem să trăim după modelul Rusiei țariste, Rusiei sovietice sau Rusiei putiniste. Noi suntem europeni și trebuie să ne întoarcem acasă. Acasă înseamnă deopotrivă și România și Europa”, a spus Alecu Reniță.

La 19 aprilie, Parlamentul European a votat o rezoluție în care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023, după îndeplinirea celor 9 recomandări enunțate de Comisia Europeană. Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 – împotrivă și 26 de abțineri. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:25 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău