Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină prima ediție a proiectului cultural-educativ ,,Teatru pe roți”
-
29 Martie 2023 14:38
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină prima ediție a proiectului cultural-educativ ,,Teatru pe roți” organizat de Asociația Obștească Centrul pentru Resurse Media. Acesta presupune organizarea unor activități cultural-educative, premise ale consolidării coeziunii comunităților locale prin asigurarea accesului liber la cultură, se arată în comunicatul Institutului Cultural Român.
În cadrul inițiativei, patru teatre din Chișinău vor susține spectacole pentru copiii și tinerii din 3 localități ale Republicii Moldova, în perioada 4 aprilie – 4 august 2023. Este vorba despre Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul Republican „Luceafărul”și Teatrul Laborator „Arta și gândul”. Instituțiile teatrale vor juca spectacole în satele Hîrbovăț, r. Anenii Noi, Horești, r.Ialoveni și Camenca, r.Glodeni.
Din program fac parte piesele:
- „Destin” de Vladimir Beșleagă, regia Dana Strungaru (Teatrul „Alexei Mateevici”)
- „Să le spunem pe nume”, regia Luminița Țâcu (Teatrul „Alexei Mateevici”)
- „Păcală”, regia Ion Jitari (Teatrul Republican „Luceafărul”)
- „Cuiul lui Pepelea”, regia Eugen Matcovschi (Teatrul Laborator „Arta și gândul”)
„Teatru pe roți” se află la prima ediție, este primul proiect de acest gen care ajunge în localitățile rurale ale țării și este orientat către tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Startul va fi dat pe data de 4 aprilie, ora 15:00, atunci când pe scena Casei de Cultură din s. Hîrbovăț r. Anenii Noi se va juca spectacolul „Destin” (Teatrul „Alexei Mateevici).
Inițiatorii și partenerii proiectului își propun să faciliteze promovarea educației prin cultură a copiilor și să le ofere acestora șansa de a descoperi produsele culturale locale. În același timp, prin prisma acestui proiect, localnicii vor fi încurajați să participe la viața culturală și de divertisment.
Toate activitățile din cadrul proiectului ,,Teatru pe roți - activități cultural - educative, premise ale consolidării coeziunii comunităților locale prin asigurarea accesului liber la cultură” sunt gratuite.
Co-organizatori, parteneri și sponsori: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Compania Oriflame, Casa de producție Symbol Media, Compania Dulcinella, Primaria s. Hîrbovăț, r. Anenii Noi, Primaria s. Horești, r. Ialoveni, Primaria s. Camenca, r. Glodeni.