Instanțele din Republica Moldova au soluționat 176.633 cauze, în primele 9 luni ale anului

  • 26 Decembrie 2022 08:59
Instanțele din Republica Moldova au soluționat 176.633 cauze, în primele 9 luni ale anului

În primele nouă luni ale anului, instanțele de judecată au soluționat în total 176.633 cauze. Potrivit Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, în această perioadă au activat efectiv 389 magistrați, iar sarcina lunară a cauzelor soluționate a fost de 28 dosare per judecător.

Instanțele de prim nivel au soluționat în total 143.866 cauze, curțile de apel au emis decizii privind 27.560 dosare, iar Curtea Supremă de Justiție, 5.207, scrie Bizlaw.md.

Conform datelor statistice, cele mai multe dosare soluționate sunt în materie civilă, 50.746 în total. Acestea sunt urmate de materialele cu privire la autorizarea judecătorului de instrucție, 26.593, cauzele contravenționale, 14.924 și materialele privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești, 10.698. 

La polul opus, adică cele mai puține cauze soluționate vizează: materialele privind recunoașterea hotărârilor civile, 66; materialele privind recunoașterea hotărârilor penale ale instanțelor străine, 34; materialele privind extradarea, examinate de judecătorul de instrucție, 17 și materialele privind încuviințarea spitalizării forțate, 11.

În ordine de apel, au fost soluționate 8.893 dosare, aproape jumătate dintre ele, mai exact 4.275 la număr, fiind cauze civile. În ordine de recurs au fost soluționate 13.963 dosare, cele mai multe fiind cauze contravenționale, 4.352 și cauze civile, 3.474.

Totodată, în perioada ianuarie-septebrie 2022 au fost emise 604 decizii privind revizuirea hotărârilor emise anterior.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău