Instanța a amânat ședința privind mandatul de arest pe numele lui Renato Usatîi

  • 24 Ianuarie 2017 12:14
Instanța a amânat ședința privind mandatul de arest pe numele lui Renato Usatîi

Ședința de judecată privind anularea măsurii de reprimare sub formă de arest pe numele lui Renato Usatîi, care figurează în dosarul „Gorbunțov”, a fost amânată pentru data de 10 februarie. În acest context, membrii Partidului Nostru consideră că procesul de examinare este tergiversat intenționat și și-ar dori ca pe acest caz să se expună președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

„Procurorul și instanța tergiversează procesul de judecată intenționat. Dosarele au conotație politică, ținta fiind de a asupri activitatea politică a lui Renato Usatîi. Așteptăm un semn de solidaritatea de la PSRM, liderul acestuia și de la președintele Igor Dodon. Vom fi recunoscători, dacă se vor expune pe acest caz”, a declarat Dmitrii Ciubașenco, citat de realitatea.md.

„Este regretabil. Președintele Igor Dodon se preocupă de niște chestiuni care nu sunt total pertinente marii majorități a cetățenilor Republicii Moldova. Dat fiind faptul că Renato Usatîi și Partidul Nostru sincer l-a susținut pe Igor Dodon în turul II, este cel puțin dubioasă această tăcere”, a adăugat Ilian Cașu.

În cadrul ședinței de astăzi, apărarea a prezentat documente noi, iar procurorul Vitalie Busuioc a pus la dispoziție instanței trei volume din materialele cauzei penale, ceea ce a servit drept motiv pentru amânarea ședinței, astfel încât magistrații să aibă timp pentru a decide cu ce documente vor face cunoștință avocații.

Renato Usatîi a fost dat în căutare internațională, fiind învinuit pentru comandarea asasinării bancherului rus, Gherman Gorbunțov. Pe numele său a fost eliberat, anterior, un mandat de arest pentru 30 de zile. Acesta s-ar afla în prezent la Moscova, Federația Rusă. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău