Inspectorii ANSA intensifică controalele în perioada sărbătorilor de Paști

  • 10 Aprilie 2017 12:43
Inspectorii ANSA intensifică controalele în perioada sărbătorilor de Paști

Inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor intensifică controalele de Paști. Pe perioada sărbătorilor, inclusiv în zilele de odihnă, în toate direcțiile regionale ANSA vor face de gardă inspectori, gata să intervină în cazul în care vor fi făcute reclamații legate de calitatea produselor procurate, transmite IPN.

Directorul general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Toma, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că unui control mai strict vor fi supuse unitățile de procesare și abatoarele, dar și piețele.

Acesta a îndemnat consumatorii să fie atenți la produsele procurate. Pe carcasa de carne, dacă este vorba de miel, trebuie să existe ștampila ce confirmă controlul sanitar-veterinar. Pe ouă trebuie să fie marcată data ouatului. Vopseaua pentru ouă se va cumpăra doar din locuri autorizate, pentru că un produs contrafăcut poate fi toxic, mai ales pentru copii.

Ion Toma a atenționat asupra pericolului procurării alimentelor din stradă, care nu sunt supuse niciunui control și sunt de proveniență dubioasă. La fel, nu sunt respectate condițiile de igienă și nici regimul de păstrare și comercializare a acestora, iar persoanele care lucrează cu aceste produse nu dețin carnete medicale. În acest fel, este pusă în pericol sănătatea și chiar viața consumatorilor.

Consumatorii sunt îndemnați să sesizeze autoritatea despre neregulile în domeniul siguranței alimentelor la numărul de telefon: 0 800 800 33. Apelul este gratuit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău