Inovații tehnologice de ultimă oră, la Consumer Electronic Show Las Vegas. Care vor fi principalele atracții ale expoziției
-
06 Ianuarie 2020 14:31
Inteligența artificială, 5G, dispozitive pliabile, tehnologie de supraveghere, rezoluții 8K și robotica sunt cuvintele cheie pentru Consumer Electronic Show, ce are loc în Las Vegas, în perioada 7 - 10 ianuarie, informează Mediafax.
La expozitție va fi prezentă și familia Trump, respeectiv Ivanka Trump, fiica președintelui american, care va acorda un interviu șefului CES, Gary Shapiro. Shapiro se confruntă cu critici pentru că a invitat Ivanka să discute despre viitorul muncii, nemulțumiții vorbind de nepotism și de faptul că femei mult mai bine calificate din domeniul tehnologic sunt ocolite.
Pe de altă parte, disputa comercială a președintelui Trump cu China a determinat unele dintre cele mai mari firme de tehnologie din țara comunistă să anuleze sau să-și reducă implicarea în evenimentul din Las Vegas, notează BBC.
CES generează interes în special pentru gadgeturile care apar. Care sunt cele mai importante noutăți ale momentului:
Succesul boxelor inteligente ale Amazon și Google au dus la creșterea globală de produse casnice conectate cu 24% în 2019, potrivit companiei de cercetare IDC, iar provocarea momentului este apariția de noi tipuri de dispozitive. Unul dintre acestea este capul de duș Moxie, de la Kohler, care integrează un difuzor și un microfon care comunică cu asistentul virtual Alexa.
Alte startup-uri și-au căutat inspirația în bucătărie. Smartypans are o tigaie care verifică greutatea și temperatura ingredientelor înainte de a ghida utilizatorul prin intermediul unei aplicații.
O altă companie, Inirv, propune înlocuirea butoanelor din bucătărie cu unele inteligente. Acestea permit proprietarilor să crească flacăra aragazului prin comandă vocală și îl opresc automat dacă este lăsat nesupravegheat prea mult timp.
PantryOn își propune să automatizeze listele de cumpărături cu ajutorul rafturilor inteligente, care monitorizează reducerea cantităților de alimente.
Dar sistemul este destul de voluminos, lăsând un spațiu de stocare mai mic.
Un alt sistem, BrightLock, deblochează ușile, cu ajutorul unor impulsuri luminoase generate de un smartphone. Ideea este că utilizatorul poate partaja cu ușurință un cod bazat pe lumină cu prietenii, comercianții sau alții care au nevoie de acces temporar.
Sistemul Townew promite să elibereze oamenii de truda de a lega pungile de gunoi. Coșul se deschide automat atunci când detectează un obiect din apropiere, iar sacii se sigiliează singuri, la o simplă apăsare a unui buton.
Lua este un sistem care transformă o plantă într-un animal de companie, cu ajutorul unui ghiveci plin de senzori, care folosește fețe animate pentru a anunța că planta are nevoie de apă sau de lumină. Producătorii Lua au strâns peste 175.000 de lire sterline prin intermediul site-ului de crowdfunding Indiegogo.
O altă tendință în domeniul tehnologiei casnice o reprezintă aparatele mai mici, pentru locuințe compacte.
Morus Zero este un uscător care folosește un sistem pe bază de vid pentru uscarea hainelor. Producătorii săi susțin că tehnologia folosită este mai eficientă din punct de vedere energetic decât modelele tradiționale bazate pe căldură.
Bob, produs de DaanTech este un alt exemplu, susținând că este cea mai mică mașină de spălat vase din lume, cu spațiu pentru tacamuri pentru două persoane.
De asemenea, există o serie de produse noi de securitate pentru locuințe.
Citiți integral materialul pe MEDIAFAX.