Inițiativele pentru programul „Satul european expres” vor putea fi depuse din data de 2 mai

  • 28 Aprilie 2023 13:29
Inițiativele pentru programul „Satul european expres” vor putea fi depuse din data de 2 mai

Notele conceptuale pentru participarea la programul „Satul european expres” vor putea fi depuse începând cu ziua de marți, 2 mai. În total, în cadrul programului, circa 220 de localități ar urma să beneficieze de finanțare pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală. Pentru asta, din bugetul de stat vor fi alocați peste 100 de mln de lei (5 mln de euro). Informațiile au fost prezentate astăzi de Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, după ședința Consiliului național de dezvoltare regională și locală, transmite MOLDPRES.

Lilia Dabija a afirmat că procedura de participare la Program a fost simplificată și se limitează doar la depunerea unei note conceptuale. La concurs vor fi eligibile proiectele a căror valoare nu depășește suma de 450 mii de lei. „Începând cu ziua de 2 mai, timp de 15 zile, primarii tuturor localităților din țara noastră sunt invitați la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală să depună notele de concept. Ulterior, la MIDR va fi constituită o comisie care va evalua dosarele în termen de 30 de zile. Primăriile care vor respecta criteriile de eligibilitate vor fi informate și li se vor acorda alte 15 zile pentru completarea dosarului. La dosar se vor anexa devizul de cheltuieli și actele permisive și tehnice conexe lucrărilor pentru care se solicită finanțare”, a precizat ministrul, scrie sursa citată.

La Programul „Satul european expres” vor putea fi depuse inițiative care vizează îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare și construcția și renovarea infrastructurii sociale, inclusiv instalarea iluminatului public stradal, reabilitarea instituțiilor publice pentru îmbunătățirea eficienței energetice a acestora, dotarea cu echipamente necesare unei bune funcționări a școlilor, grădinițelor, creșelor și centrelor culturale. Primăriile vor putea beneficia de finanțare și pentru construcția și renovarea terenurilor sportive și a monumentelor istorice.

„Toate resursele financiare  vor fi alocate din bugetul de stat prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare Regională și Locală. Contribuția autorităților locale de nivelul I este zero. Ne propunem să alocăm o sumă de peste 100 de mln de lei și ca peste 220 de primării să fie declarate beneficiare ale acestui nou program”, a conchis ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. 

Programul „Satul european expres” a fost lansat în urma inițiativei președintelui Maia Sandu cu scopul de a permite localităților să implementeze proiecte rapide, în maximum șase luni, care necesită mai puține resurse financiare.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău