Inițiativa legislativă care prevede ca donațiile să fie acordate direct instituțiilor de învățământ, supusă consultărilor publice
-
18 Octombrie 2023 10:20
La Parlament au avut loc consultări publice asupra proiectului de lege care presupune că donațiile sau granturile să fie transmise direct la instituțiile de învățământ, dar nu prin intermediul asociațiilor părintești. La discuții au participat deputați, autori ai inițiativei legislative, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, reprezentanți ai instituțiilor publice de învățământ și părinți, anunță Serviciul de presă al legislativului.
„Proiectul de lege prevede modificări la Codul fiscal și Codul educației, care au scopul de a exclude normele abuzive, de a reduce taxele și de a descuraja colectarea plăților neformale de la părinți, precum și de a asigura transparența valorificării mijloacelor financiare”, a menționat deputata Larisa Novac, unul dintre autorii proiectului de lege.
Astfel, se propune excluderea normelor legale care permit organizațiilor obștești ale părinților să acorde suport financiar pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ, pentru că, potrivit autorilor, acest mecanism este unul netransparent. În schimb, persoanele fizice sau juridice vor putea să ofere donații, granturi sau sponsorizări direct instituțiilor de învățământ, care vor fi investite în dezvoltarea bazei materiale a acestora. Respectivele alocații vor fi acordate direct într-un cont extrabugetar, iar Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza gestionarea mijloacelor oferite. Totodată, autorii documentului accentuează că înființarea asociațiilor obștești ale părinților nu va fi interzisă, însă acestea vor trebui să activeze în limitele normelor legale.
Potrivit proiectului, persoanele fizice vor putea dona 2 % din impozitul anual instituțiilor publice de învățământ, pentru a contribui inclusiv la dezvoltarea bazei materiale a acestora. Mai mult, autorii inițiativei legislative propun completarea Codului fiscal cu prevederi care să permită deducerea donațiilor în beneficiul instituțiilor publice de învățământ în cuantum de până la 10 % pe an, dintr-un salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern.
Propunerile privind inițiativa legislativă, expuse în cadrul consultărilor publice, vor fi luate în considerare la definitivarea proiectului de lege.
Documentul urmează să fie examinat în cadrul comisiilor permanente, după care va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului. Potrivit dispozițiilor finale, se propune ca modificările legislative să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.