INFOGRAFICE | Ce au făcut greșit țările în care numărul de cazuri continuă să crească exploziv

  • 03 Iulie 2020 13:26
INFOGRAFICE | Ce au făcut greșit țările în care numărul de cazuri continuă să crească exploziv

Răbdarea în ridicarea restrcțiilor de circulație pentru stoparea răspândirii noului coronavirus a avut un efect benefic asupra unui număr mare de țări. Cele care s-au grăbit, însă, să își deschidă economiile și granițele sau cele care nu au instituit măsuri serioase de carantină trec acum printr-o creștere fulminantă a numărului de cazuri și de decese, scrie CNN, citat de digi24.

grafice-covid-tari-foarte afectate-cnn
Sursă: CNN

Printre țările care se confruntă acum cu creșteri extrem de ridicate ale cifrelor infectărilor și deceselor se numără SUA, Brazilia și India. Toate cele trei au avut instituite măsuri mult prea târziu și mult prea puțin. În ultimele zile, SUA și Brazilia s-au confruntat cu creșteri de aproximativ 50.000 de cazuri pe zi, iar situația pare că va continua să se deterioreze în aceste țări.

grafice-covid-18-tari-cnn
Sursă: CNN

O analiză a politicilor de carantină în 18 țări arată că majoritatea celor care țin acum epidemia sub control au implementat măsuri de relaxare abia după ce au fost observate scăderi substanțiale și susținute în numărul zilnic de cazuri. Examinându-le atent, se poate observa că răspunsul la epidemie în cele 14 țări în care situația este acum sub control a fost unul similar. În ciuda presiunii economice, guvernele acestor țări au refuzat să ia măsuri de relaxare în perioadele în care numărul infectărilor continua să crească. Atunci când au redus restricțiile, au făcut într-o manieră atentă și etapizată.

„Nu cred că a existat vreo altă acțiune umană care să fi salvat atât de multe vieți într-o perioadă atât de scurtă de timp. Costurile statului acasă și anulării evenimentelor au fost mari, însă datele arată că aceste măsuri au contat profund”, spune Solomon Hsiang, profesor la Universitatea din California.

Cercetătorii spun că măsurile de carantină au prevenit infectarea a sute de milioane de oameni de pe tot globul. Un model publicat în Nature, luna trecută, estimează că fără măsuri de carantină, până în aprilie, ar fi fost infectați 285 de milioane de oameni în China, 49 de milioane în Italia și 60 de milioane în Statele Unite.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Wed
5
Thu
5
Fri
5
Sat
7
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău