INFOGRAFIC | Volumul transferurilor din străinătate, în trimestrul III, în creștere cu peste 9% față de 2016

  • 03 Noiembrie 2017 15:36
INFOGRAFIC | Volumul transferurilor din străinătate, în trimestrul III, în creștere cu peste 9% față de 2016

În trimestrul III 2017, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova a constituit 320.52 milioane dolari SUA. De menționat că, 85.3 la sută din transferuri au fost efectuate prin sisteme de remitere de bani (doar în USD, EUR și RUB) fără deschiderea conturilor bancare, iar restul – prin virament în conturi (în diverse valute).

Valoarea recalculată în USD a transferurilor din trimestrul III 2017 s-a majorat cu 9.1 la sută comparativ cu trimestrul III 2016 (293.81 mil. USD). Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA (diagrama 1) au contribuit cu 1.6 puncte procentuale la majorarea transferurilor din trimestrul III 2017. Eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent, creșterea reală a transferurilor a constituit 7.5 la sută. Aceasta s-a produs ca rezultat al impactului diminuării transferurilor în RUB cu 16.1 la sută și al majorării transferurilor în EUR și USD cu 20.3 la sută și 6.1 la sută respectiv. Astfel, în trimestrul III 2017, structura valutară a transferurilor recalculate în USD a fost următoarea: USD – 154.11 mil., EUR – 135.99 mil., RUB – 27.13 mil. și alte valute 3.29 mil. În diagrama 1 este prezentat impactul modificării cursurilor valutare ale USD/EUR și USD/RUB asupra transferurilor lunare în favoarea persoanelor fizice.

Diagrama 1. Evoluția impactului cursurilor de schimb ale USD/EUR și USD/RUB asupra  transferurilor trimestriale în anii 2013 – 2017 (mil. USD).

SURSA: Statistica operațiunilor bancare internaționale a BNM

Conform provenienței geografice a transferurilor în favoarea persoanelor fizice, de menționat transferurile din CSI și din UE (diagrama 2). Transferurilor din CSI le-a revenit ponderea de 36.5 la sută, în descreștere cu 3.2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul III 2016. Transferurile din UE au înregistrat o pondere de 34.5 la sută, în creștere cu 4.1 puncte procentuale comparativ cu trimestrul III 2016. Respectiv, transferurile din alte state, exceptând CSI și UE, au constituit 29.0 la sută în trimestrul III 2017 și 29.9 la sută în trimestrul III 2016. În trimestrul III, anii 2017 și 2016, ponderea transferurilor din Israel, SUA și Turcia a constituit, respectiv, 85.2 și 82.3 la sută din totalul pe alte state.

Diagrama 2. Dinamica transferurilor din C.S.I și U.E. în favoarea persoanelor fizice (2012 – 2016 anual; 2015 - 2017 trimestrial), %

SURSA: Statistica operațiunilor bancare internaționale a BNM

Transferurile din Rusia dețin o pondere majoră de 96.2 la sută din totalul transferurilor din CSI. Transferurile din alte state CSI au următoarele ponderi: Ucraina - 1.2 la sută, Kazahstan – 0.9 la sută, Belarus - 0.5 la sută, Azerbaidjan - 0.4 la sută, Uzbekistan - 0.3 la sută și restul statelor CSI - 0.5 la sută.

În cadrul transferurilor din UE, transferurile din Italia au cea mai mare pondere, de 34.2 la sută, urmate de transferurile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (14.3 la sută), Germania (14.3 la sută), Franța (8.1 la sută), Spania (3.3 la sută), Polonia (3.3 la sută), Irlanda (2.8 la sută), Cehia (2.6 la sută), Portugalia (2.5 la sută), România (2.4 la sută), Belgia (1.9 la sută),   Cipru (1.7 la sută) și Grecia (1.2 la sută). 

Citiți continuarea pe bnm.md.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Experta Whatchdog Tatiana Cojocari: „Vedem o ipocrizie din partea unor lideri care încearcă să spună că de fapt USAID a ajutat doar guvernul curent. Este un fals”

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

Arhivă Radio Chișinău