INFOGRAFIC „Promo-LEX” | 13 ani de la protestele din 7 aprilie 2009: Numai trei cazuri ajunse în instanță s-au soldat cu condamnări. În instanța de recurs se află o singură cauză penală

  • 07 Aprilie 2022 13:46
INFOGRAFIC „Promo-LEX” | 13 ani de la protestele din 7 aprilie 2009: Numai trei cazuri ajunse în instanță s-au soldat cu condamnări. În instanța de recurs se află o singură cauză penală

Astăzi marcăm 13 ani de la protestele din 7 aprilie 2009, perioadă în care numeroase fapte și crime nu sunt investigate, iar persoanele vinovate nu sunt pedepsite, se arată într-un comunicat al Asociației „Promo-LEX”.

Experții notează că, în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, poliția a reținut cel puțin 600 de persoane, dintre care sute au fost arestate, maltratate și închise în secțiile de poliție. Patru tineri au decedat în condiții misterioase. Procuratura Generală a înregistrat 108 plângeri și doar 58 dintre ele au ajuns pe masa judecătorilor. „Numai trei cazuri ajunse în instanță s-au soldat cu condamnări – trei polițiști au primit sentințe cu suspendare, iar unul a fost amendat. După 13 ani de la evenimentele din aprilie 2009, nimeni nu își ispășește pedeapsa în închisoare pentru abuzurile comise”, se menționează în comunicat. 

De asemenea, „Promoo-LEX” precizează că Procuratura a înregistrat și a examinat 108 sesizări cu privire la abuzurile comise de către factorii de decizie și reprezentanții forțelor de ordine. În 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat din materialele apărute în presă sau din declarațiile victimelor și rudelor acestora. În 71 de cazuri au fost pornite dosare penale, dintre care: 42 pentru tortură și 19 pentru exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu. Singura persoană recunoscută vinovată de moartea unui tânăr și condamnată este fostul polițist Ion Perju. În 2009 acesta era inspector al Poliției Criminale și a fost acuzat că i-ar fi aplicat lovitura fatală lui Valeriu Boboc. Deși a fost condamnat la 10 ani de închisoare, acesta nu a ajuns însă după gratii. Dosarul s-a finalizat cu o sentință de condamnare neexecutată până în prezent.

Iacob Gumeniță, fost comisar adjunct de Chișinău, astăzi fugar și căutat de Interpol, a fost condamnat la închisoare. După un proces care a durat circa șase ani, fostul comisar adjunct a fost achitat.

Până în prezent, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a condamnat Republica Moldova în 10 cauze cu referire la evenimentele din 7 aprilie 2009. Alte peste 40 de cereri sunt în curs de examinare. Guvernul Republicii Moldova și-a recunoscut vina în cel puțin 12 cazuri ajunse la CtEDO, obligându-se să plătească despăgubiri victimelor.

„La sfârșitul anului 2021, pe rolul instanțelor de judecată se afla o cauză penală în care erau vizate două persoane. În instanța de apel nu este nicio cauză pe rol. În prezent, în instanța de recurs se află o singură cauză penală – dosarul de învinuire pentru exces de putere a fostului șef al poliției municipale”, se mai arată în comunicat. 

La 25 noiembrie 2021, Procurorul General Interimar, Dumitru Robu, a reluat urmărirea penală în dosarul evenimentelor din 7 aprilie 2009 și a dispus instrumentarea acestuia de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). S-a anunțat că investigațiile vor fi efectuate inclusiv prin prisma infracțiunilor de uzurpare a puterii de stat, dezordinilor în masă și amenințării la adresa securității naționale.

La patru luni de la reluarea urmăririi penale, nu cunoaștem care este progresul pe marginea acestei investigații.

Asociația Promo-LEX a reprezentat la nivel național 24 de cauze de maltratare a tinerilor în aprilie 2009 și 4 cazuri la CtEDO, în care Curtea a pronunțat hotărâre de condamnare sau Guvernul Republicii Moldova a recunoscut existența violărilor: Crăciuneac v. Moldova, Calancea v. Moldova, Nedelcu v. Moldova, Muradu v. Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău