INFOGRAFIC | Guvernul va aloca 290 de milioane de lei pentru modernizarea învățământului superior și cercetării
-
16 Iulie 2022 14:10
Guvernul va aloca 290 de milioane de lei pentru modernizarea învățământului superior și cercetării. Banii vor fi distribuiți pentru 13 instituții de învățământ, care vor derula 20 de proiecte.
Totodată, 23 de milioane de lei vor fi alocați pentru domeniul cercetării: 5 milioane de lei – pentru implementarea proiectelor câștigătoare în cadrul concursului pentru tinerii cercetători; 12 milioane de lei – pentru implementarea proiectelor pe probleme de interes stringent; 5 milioane de lei – pentru proiectele pe domeniile specializării inteligente și un milion de lei pentru crearea Oficiului național „Orizont Europa”, care va veni în sprijinul oamenilor de știință pentru a facilita depunerea proiectelor la programul Orizont Europa.
Totalul alocat sistemului de învățământ și de cercetare este de peste 312 milioane de lei.
Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a anunțat că banii sunt destinați pentru modernizarea instituțiilor și dotarea corespunzătoare a acestora, pentru a spori calitatea și competitivitatea centrelor de cercetare.
Amintim că pe 13 iulie, Guvernul a aprobat proiectul cu privire la reorganizarea prin fuziune a unor universități și instituții de cercetare. Reforma universităților va costa în jur de 700 mil. de lei, potrivit proiectului. Banii vor fi îndreptați pentru modernizarea universităților.