Inflația va contribui la reducerea raportului datorie guvernamentală-PIB în 2022

  • 16 Februarie 2022 19:30
Inflația va contribui la reducerea raportului datorie guvernamentală-PIB în 2022

Guvernele din întreaga lume vor beneficia în 2022 de cea mai mare scădere atribuibilă inflației a raportului datorie-PIB din ultimii 20 de ani, a anunțat miercuri agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, care a estimat că inflația va reduce cu aproximativ două puncte procentuale raportul datorie-PIB, la nivel global, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Potrivit Fitch, efectele inflației asupra nivelului datoriei guvernamentale variază de la o regiune la alta, cel mai mic impact fiind prognozat pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord iar cel mai mare impact în Africa sub-sahariană.

Pe lista statelor suverane dezvoltate unde inflația ar urma să împingă nivelul datoriei guvernamentale mai jos decât media se află SUA, unde raportul datorie-PIB ar urma să scadă cu cinci puncte procentuale din cauza inflației, Marea Britanie, 4,6 puncte procentuale, și Canada, 4,1 puncte procentuale.

Pe ansamblu, în cele 120 de țări cărora Fitch le atribuie un rating suveran, scăderea ar urma să fie de două puncte procentuale, la egalitate cu 2008 pentru cel mai important efect inflaționist din ultimii 20 de ani.

"Ar fi o exagerare să susținem că datoria este "redusă de inflație", cel puțin la nivel global, dar o inflație ridicată este cu siguranță de ajutor", susțin analiștii Fitch, James McCormack și Ed Parker.

Potrivit Fitch, datoria guvernamentală globală își va continua creșterea ajungând la 88.000 de miliarde de dolari la finele lui 2022. În contrast, raportul datorie guvernamentală/ PIB la nivel global a atins un vârf de 93,4% în 2020 și ulterior a scăzut ușor ca urmare a creșterii puternice a PIB-ului, combinată cu inflația ridicată și îmbunătățirea balanței primare. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău