Infecțiile cu COVID-19 au scăzut cu 80% după prima doză de vaccin, arată un studiu din Italia

  • 16 Mai 2021 13:02
Infecțiile cu COVID-19 au scăzut cu 80% după prima doză de vaccin, arată un studiu din Italia

Infecțiile cu Covid-19 la adulții de toate vârstele au scăzut cu 80% la cinci săptămâni după prima doză a vaccinului Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, arată datele unui studiu realizat în Italia, citat de Reuters, potrivit Digi24.ro.

Acesta este primul studiu realizat de o țară din Uniunea Europeană asupra impactului real al campaniei de imunizare și a avut la bază un eșantion de 13,7 milioane de persoane vaccinate la nivel național.

Oamenii de știință din Italia au început să studieze datele din ziua în care a început campania de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, și au făcut publice rezultatele pe 3 mai 2021.

Analiza făcută de specialiști a arătat că riscurile de infecție cu SARS-CoV-2, de spitalizare, dar și de deces au scăzut vizibil chiar după primele două săptămâni de la vaccinare.

„La 35 de zile după prima doză, există o reducere cu 80% a infecțiilor, 90% reducere a internărilor și 95% scădere a deceselor”, potrivit Institutul Național de Sănătate din Italia (ISS), adăugând că același model a fost observat atât la bărbați, cât și la femei, indiferent de vârstă.

„Aceste date confirmă eficiența campaniei de vaccinare și necesitatea unei acoperiri majore în întreaga populație pentru a pune capăt stării de urgență”, a declarat Silvio Brusaferro, președintele Institutului Național de Sănătate din Italia.

Dintre cele 13,7 milioane de persoane incluse în studiu, 95% dintre cei care au fost vaccinați Pfizer și Moderna au finalizat ciclul de vaccinare, în timp ce niciunul dintre cei cărora li s-a administrat AstraZeneca nu a primit rapelul.

Italia a urmat recomandările producătorilor, oferind a doua doză de Pfizer la trei săptămâni după prima, rapelul Moderna după patru săptămâni, iar cel cu AstraZeneca la intervalul maxim recomandat, de 12 săptămâni.

Sursa: DIGI24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău