Închisoarea pentru dezinformare. Prima condamnare pentru răspândirea informațiilor false
-
30 Aprilie 2018 15:06
Un danez de origine yemenită a fost condamnat luni în Malaezia la o săptămână de închisoare pentru dezinformare, fiind prima persoană sancționată astfel în virtutea unei noi legi controversate care prevede pedepse de până la șase ani de închisoare pentru răspândirea de știri false, relatează AFP.
Compărând în fața unui tribunal din Kuala Lumpur, Salah Salem Saleh Sulaiman a recunoscut că a realizat și publicat un videoclip pe YouTube în care acuză serviciile de urgență că au reacționat lent pentru a veni în ajutorul unui palestinian, membru al Hamas, lovit mortal de mai multe focuri de armă în 21 aprilie în capitala malaeziană.
Autoritățile malaeziene au contestat aceste afirmații.
Autorul videoclipului a declarat judecătorilor că el se află în Malaezia pentru 10 zile și nu era la curent cu legislația acestei țări din Asia de Sud-Est.
"Recunosc că am comis o eroare pentru că nu m-am informat asupra legilor acestei țări", a declarat suspectul tribunalului, în limba engleză, vizibil emoționat.
Videoclipul incriminat, cu durata de două minute, a fost proiectat în timpul audierii. Sulaiman s-a exprimat în arabă și s-a plâns de reacția lentă a poliției și a serviciilor de urgență după împușcăturile care l-au doborât pe palestinian.
Conform noii legislații adoptată la începutul lunii aprilie și criticată vehement de apărătorii drepturilor omului, care se tem ca ea ar putea să fie utilizată pentru reprimarea oricărei disidențe, tribunalul l-a condamnat pe Sulaiman la pedeapsa cu o săptămână de închisoare, care acoperă arestul preventiv după arestarea sa în 23 aprilie. Lui i s-a aplicat și o amendă de 10.000 de ringgit (2.100 de euro).
Palestinianul Fadi el-Batch, un expert în fabricarea rachetelor, potrivit autorităților malaeziene, a fost împușcat cu mai multe gloanțe, trase de doi bărbați care circulau pe o motocicletă. Israelul a negat orice implicare în acest asasinat.
Sursa: Agerpres