Începând de astăzi, Agenția Servicii Publice aplică noi tarife pentru eliberarea certificatelor de stare civilă și a documentelor de identitate
-
01 Iulie 2021 10:25
Începând de astăzi Agenția Servicii Publice (ASP) aplică noi tarife la eliberarea certificatelor de stare civilă și a documentelor de identitate. Potrivit unui comunicat al ASP, este ultima etapă de implementare a Nomenclatorului nou al tarifelor la serviciile instituției, aprobat de Guvernul Chicu la finele anului trecut, transmite Mold-street.com.
Astfel înregistrarea gratuită a căsătoriei nu va mai fi posibilă și va costa 260 de lei. Buletinele de identitate pot fi acum obținute într-un interval de timp mai scurt. Astfel, în loc de 30 de zile, buletinul va fi eliberat în 20 de zile, la același preț; în loc de 15 zile, vor fi 10 zile, dar la un preț de 260 de lei, cu 60 de lei mai scump. Și termenele de eliberare a pașapoartelor se vor modifica, la fel și preșul la serviciile prestate.
De notat că de la 1 iunie, în conformitate cu aceeași decizie a Cabinetului de Miniștri, ASP a majorat tarifele pentru mai multe servicii oferite proprietarilor de automobile și șoferilor, precum și pentru cele de înregistrare a companiilor sau a modificărilor în documentele entităților juridice.