Încărcătură virală foarte mare, detectată în Hong Kong la două persoane infectate cu varianta Omicron
-
27 Noiembrie 2021 14:10
Două persoane care se află în prezent în Hong Kong și sunt infectate cu noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, detectată inițial în Africa de Sud, sunt purtătoare ale unei încărcături virale deosebit de mari, o descoperire care a stârnit îngrijorări în rândul comunității medicale în legătură cu eficacitatea actualelor vaccinuri anti-COVID-19 împotriva acestei variante a noului coronavirus, informează DPA, citat de Agerpres.
Cele două persoane din Hong Kong au făcut teste PCR, care au arătat că valorile lor Ct erau de 18, respectiv 19.
"Încărcătura virală pentru acești doi pacienți din Hong Kong infectați cu varianta B.1.1.529 era foarte mare. Valorile Ct detectate prin teste PCR au fost de 18 și de 19! Sunt valori uluitor de mari, ținând cont că ei au avut rezultate negative la teste PCR recente", a declarat medicul epidemiolog Eric Feigl-Ding într-un mesaj pe Twitter. "Se pare că evitarea eficacității vaccinurilor ar putea fi reală în cazul acestei variante", a adăugat el.
Numeroase guverne din lumea întreagă au acționat cu rapiditate și au restricționat călătoriile spre și dinspre țările din sudul Africii pentru a încetini răspândirea variantei potențial periculoase B.1.1.529.
Această variantă virală, denumită Omicron de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a fost detectată până acum în Africa de Sud, Botswana, Hong Kong, Israel și Belgia.
OMS și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) au exprimat îngrijorări serioase în legătură cu numărul mare de mutații ale noii variante Omicron, care ar putea să reducă semnificativ eficacitatea vaccinurilor actuale și să crească riscul de reinfectare.
Autoritățile din Hong Kong au declarat că această variantă a fost adusă de un turist din Africa de Sud care a rămas în carantină într-un hotel după sosirea lui pe insula asiatică în data de 11 noiembrie.
Virusul a putut fi detectat doar după ce turistul a făcut cel de-al doilea test PCR, pe 13 noiembrie.
Autoritățile locale cred că acel sud-african în vârstă de 36 de ani ar fi putut să infecteze o persoană de 62 de ani aflată în camera de vizavi în ciuda faptului că ambii turiști au fost plasați într-o izolare strictă.
Persoana de 62 de ani a fost testată pozitiv cu noua variantă Omicron după efectuarea celui de-al patrulea test PCR, în data de 18 noiembrie.
Turistul sud-african ar fi putut să transmită virusul atunci când a deschis ușa camerei sale de hotel pentru a primi pachete cu mâncare, au precizat oficialii din Hong Kong.
Potrivit presei locale, ambii pacienți sunt vaccinați cu schemă completă împotriva COVID-19.