ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Ecosistemele din bazinul mediteranean, amenințate de o perturbare inedită în ultimii 10.000 de ani

  • 31 Octombrie 2016 13:16
ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Ecosistemele din bazinul mediteranean, amenințate de o perturbare inedită în ultimii 10.000 de ani

O încălzire a climei cu mai mult de 1,5 grade, ținta limită stabilită în acordul COP21 din Paris, ar provoca o perturbare fără precedent a ecosistemelor din bazinul mediteranean înregistrată în ultimii 10.000 de ani, de când datează începutul civilizației umane, potrivit unor climatologi europeni.

Temperaturile din zona mediteraneană sunt cu 1,3 grade Celsius peste nivelul din perioada 1880-1920, comparativ cu creșterea medie de 0,85 grade în lume, raportat la aceeași perioadă, potrivit unui studiu publicat joi în revista americană Science și citat de AFP.

Având în vedere că ecosistemele din bazinul mediteranean sunt un ''punct cald'' al biodiversității mondiale (cel puțin 1.500 de specii endemice și cel puțin 70% habitat pierdut) și că acestea asigură pentru o populație numeroasă alimentație, apă potabilă, protecție împotriva inundațiilor sau stocarea dioxidului de carbon (CO2), o creștere suplimentară a mercurului ar avea efecte drastice, avertizează ei.

Țările semnatare ale Acordului de la Paris au convenit asupra necesității de a limita creșterea temperaturii globale la două grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială.

"Diferența dintre 1,5 grade și două grade (...) ne-ar face să trecem dintr-o situație oarecum normală pe scara ultimilor 10.000 de ani la o situație extremă", explică Joël Guiot, director de cercetare la Centrul național francez pentru cercetare științifică (CNRS) la Universitatea Aix-Marseille.

"Aici vorbim de schimbări climatice semnificative în mai puțin de o sută de ani, ceea ce este fără precedent", a subliniat el pentru AFP, prin telefon.

Acești climatologi au simulat diferite viitoare creșteri ale temperaturii, au analizat impactul asupra vegetației și au făcut comparații cu evoluția climei în ultimele 100 de secole.

"Am luat modelele climatice cele mai puțin calde din gama de scenarii ale IPCC, Grupul de experți interguvernamental privind schimbările climatice, pentru a vedea la ce să ne așteptăm la o creștere de 1,5 grade față de două grade și a reieșit o diferență clară în sistemul mediteranean'', a declarat Guiot.

De asemenea, el a subliniat angajamentele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră luate la Paris, care vor limita creșterea mercurului la aproximativ 3 grade Celsius în raport cu sfârșitul erei pre-industriale.

La acest nivel, punctul de sud al Spaniei s-ar transforma în deșert și sud-estul Franței ar avea aceeași climă ca cea din Apulia, în sudul Italiei, spune climatologul.

Iar dacă temperatura ar urca de la cinci la șase grade în lipsa reducerii emisiilor de CO2, deșertul s-ar întinde până la mijlocul Peninsulei Iberice.

Conform cercetătorilor, această încălzire se manifestă mai ales prin secete din ce în ce mai frecvente, care afectează agricultura și pădurile, al căror impact este deja vizibil în regiunea mediteraneană.

Ierni relativ blânde favorizează mai ales dezvoltarea de paraziți care contribuie la creșterea mortalității arborilor.

Un studiu publicat în 2015, citat de acești cercetători, a pus reducerea foarte accentuată a recoltelor din Siria pe seama a două secete: precipitațiile au scăzut cu 30%, iar temperatura a fost de 0,5 până la un grad peste media secolului 20, în estul Mediteranei, între 1998 și 2010. Această perioadă de doisprezece ani a marcat cea mai lungă secetă din regiune în 500 de ani.

În opinia lui Guiot, încălzirea în Marea Mediterană nu va produce o schimbare notabilă până în 2030 sau 2040, oricare ar fi scenariul climatic ce se va concretiza. Dar dincolo de acest orizont, impactul creșterii temperaturilor asupra vegetației și al reducerii precipitațiilor va fi evident, cu o regresie a pădurii, care va fi înlocuită de o vegetație de arbuști, și cu o creșterea gradului de eroziune a solului.

Acest studiu nu a luat în considerare impactul activităților umane asupra ecosistemelor (utilizarea terenurilor, urbanizarea), ce vor lua amploare odată cu creșterea demografică și a activității economice.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău