Încă un director de întreprindere din cadrul Primăriei Chișinău a demisionat
-
26 Februarie 2018 11:18
Directorul Parcului Urban de Autobuze, Iacob Capcelea, și-a prezentat astăzi cererea de demisie, la solicitarea primarului general interimar Silvia Radu, transmite IPN.
Demisia a fost solicitată după mediatizarea unor imagini video cu un autobuz de linie care avea podeaua spartă. Iacob Capcelea s-a justificat spunând că de zece ani Consiliul municipal Chișinău nu a alocat bani pentru înnoirea parcului de autobuze, iar unitățile din dotare demult au termenul de exploatare depășit.
Mai mulți șoferi din cadrul întreprinderii au protestat împotriva cererii primarului general. Și Regia Transport Electric Chișinău rămâne fără director. Mandatul lui Gheorghe Morgoci a expirat, dar a fost prelungit până la 10 martie.
În ultimele trei luni, mai multe întreprinderi din cadrul Primăriei au rămas fără șefi.