Încă o țară din Europa își închide granițele și declară stare de urgență
-
12 Martie 2020 20:01
Încă o țară din Europa își închide granițele și declară stare de urgență.
E vorba despre Cehia, care nu va opri punctele de trecere a frontierelor cu Germania și Austria, potrivit Mediafax.
Măsura face parte dintr-o serie mai lungă, anunțată în cadrul stării de urgență care va dura 30 de zile. Premierul Andrej Babis a explicat că cetățenii a 15 țări afectate puternic de pandemia de coronavirus nu vor mai putea intra în țară. De asemenea, cehii nu vor putea călători în țările considerate cu risc ridicat de infecție precum China, Coreea de Sud, Iran, Italia, Franța, Spania, Marea Britanie, Belgia, Olanda, Norvegia și Danemarca.
În interiorul Cehiei, evenimentele cu peste 30 de participanți au fost interzise, iar restaurantele și barurile vor fi închise în intervalul 20.00 – 06.00. În Cehia au fost confirmate 96 de cazuri de infecție cu COVID-19