Încă o persoană a decedat la spital în urma accidentului de la Vatra

  • 23 Decembrie 2019 10:51
Încă o persoană a decedat la spital în urma accidentului de la Vatra

O femeie de 32 de ani a decedat la spital în urma accidentului rutier produs duminică seara pe traseul Strășeni-Chișinău, la ieșirea din orașul Vatra spre satul Cojușna. Femeia este a treia victimă, după ce la locul accidentului a decedat un bărbat și o femeie, transmite IPN.

Potrivit Poliției, în accident au fost implicate patru mijloace de transport. Un automobil de model „Volkswagen Passat”, condus de un bărbat de 46 de ani, care avea trei pasageri la bord și se deplasa din direcția satului Cojușna, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit cu un automobil de model BMW, condus de un bărbat de 32 de ani, care se deplasa din sens opus. Apoi, „Volkswagen Passat”, s-a tamponat frontal cu un „Mercedes Sprinter”, condus de un bărbat de 32 de ani, după care s-a ciocnit cu automobilul de model „Șkoda Superb”, la volanul căruia se afla un bărbat de 34 ani.

La locul accidentului, s-a stins șoferul și o pasageră, de 42 de ani, din „Volkswagen Passat”, iar un minor de opt ani a fost internat la Spitalul clinic municipal de copii „V. Ignatenco”. Femeia de 32 de ani, care a decedat la spital, e cea de-a treia pasageră din „Volkswagen Passat”.

Pasagerul automobilului de model „Mercedes Sprinter”, de 47 ani, a fost internat în secția reanimare a Institutului de Medicina Urgentă din municipiul Chișinău.

Pe acest caz a fost inițiată o cauza penală.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău