Încă o localitate a ieșit astăzi din regimul de carantină
-
11 Mai 2020 19:45
Astăzi 11 mai, conform Dispoziției Comisiei pentru situații excepționale, regimul de carantină din orașul Glodeni a fost ridicat.
Măsurile de sistare a regimului special au fost coordonate de conducerea MAI, reprezentată de secretarul de stat Gheorghe Bălan, care a îndrumat autoritățile să vegheze în continuare respectarea tuturor cerințelor necesare pentru evitarea infectării persoanelor cu COVID- 19, dar și pentru prevenirea riscurilor, potrivit unui comunicat al IGSU.
În perioada regimului de carantină pentru menținerea siguranței cetățenilor au activat 47 de persoane cu 12 unități de tehnică. Acțiunile au fost organizate de angajați din cadrul MAI și reprezentanții Ministerului Apărării. Regimul de carantină în orașul Glodeni a fost introdus pe 14 aprilie 2020, iar începând cu 11 mai ora 00:00 acesta a fost sistat.