Încă o instanță din Germania respinge principiul egalității de gen pe listele de candidați
-
23 Octombrie 2020 15:37
Curtea Constituțională a landului german Brandenburg a respins cerința legală ca pe listele de candidați ale partidelor, la alegerile regionale, să figureze 50% femei, informează vineri dpa. Motivația deciziei a fost că legea respectivă restrânge libertatea partidelor de a-și desemna candidații și prin urmare de a participa la alegeri.
Sentința din Brandenburg a fost precedată de o alta, similară, în Thuringia.
Agenția dpa apreciază că aceste precedente afectează șansele introducerii unor prevederi privind egalitatea de gen și în alte landuri din Germania sau la nivel federal.
Obligativitatea unui număr egal de candidați de sex feminin a fost contestată în Brandenburg de două formațiuni de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD) și Partidul Național Democrat (NPD).
"Paritatea înseamnă apartheid de gen", a susținut Beatrix von Storch, membră marcantă a AfD. "Diviziunea drepturilor electorale pentru bărbați, femei și apoi, pe deasupra, pentru indivizi 'diferiți' este moartă, ceea ce e un lucru bun", a adăugat ea.
Dintre cele 16 landuri germane, Brandenburg a fost primul care a introdus principiul parității în legea electorală, printr-un vot majoritar al parlamentului. Norma a intrat în vigoare în 30 iunie. Problema a fost sau mai este încă discutată și în alte landuri, iar dezbaterea a ajuns și în parlamentul federal de la Berlin, unde mai mulți deputați au cerut reglementări pentru promovarea reprezentării femeilor.
La ultimele alegeri federale, în 2017, procentul de femei în Bundestag (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a scăzut de la 37,3% la 31,2%.
Sursa:Agerpres