În ultimele 24 de ore, angajații Serviciului Vamal au prevenit 10 tentative de trafic ilicit de mărfuri

  • 31 Mai 2022 11:45
În ultimele 24 de ore, angajații Serviciului Vamal au prevenit 10 tentative de trafic ilicit de mărfuri

Funcționarii postului vamal Palanca împreună cu inspectorii chinologi, au dejucat o tentativă de introducere ilegală în țară a două loturi comerciale de mărfuri compuse din articole vestimentare și accesorii de brodat, dosite în locuri special amenajate. Astfel, la pista de control intrare în RM, s-a prezentat un mijloc de transport de model Peugeot Partner, ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, condus de către un conațional în vârstă de 28 de ani. În baza analizei de risc, mijlocul de transport a fost redirecționat la control, urmare a suspiciunilor apărute, acesta a fost supus controlului fizic detaliat, iar în cele din urmă s-a depistat dubla podea cât și modificarea artizanală a tavanului mijlocului de transport – fapt ce a condus la tăinuirea mărfurilor. În consecință, mărfurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost reținut până la stabilirea tuturor circumstanțelor.

Cinci cazuri au fost înregistrate de către inspectorii de la postul vamal Leușeni, care au depistat următoarele bunuri nedeclarate în rezultatul controlului vamal: piese auto uzate și noi, articole vestimentare, produse cosmetice, instrumente, semințe, tehnică ș.a.

Două tentative de transportare ilegală de mărfuri au fost contracarate de către ofițerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal. În cele două cazuri, desfășurând controlul pe linia a doua, ofițerii echipelor mobile au prevenit transportarea ilegală a mărfurilor fără acte de proveniență, printre care: articole vestimentare noi în asortiment, genți pentru dame – toate în cantități comerciale, nedeclarate organului vamal.

Articole vestimentare, încălțăminte, telefoane mobile, registratoare auto, căști de protecție pentru motociclete, parfumuri, dar și alte bunuri nedeclarate, au fost depistate în această perioadă și în alte două cazuri la posturile vamale Sculeni și Costești. 

Cercetările continuă în scopul stabilirii complete a circumstanțelor. Făptașii riscă amenzi conform art. 287, alin. (10) Cod Contravențional al RM.

Adițional, funcționarii vamali au identificat:
-    2 cazuri de încălcare a prevederilor legale privind interzicerea punerii la dispoziția unei alte persoane a mijlocului de transport cu numere străine, plasat sub regim vamal de admitere temporară;
-    13 mijloace de transport cu numere străine, care au depășit termenul de aflare pe teritoriul țării (180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:8,23 m/s
Sun
8
Mon
7
Tue
6
Wed
6
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău